Eurofer vrea măsuri antidumping împotriva Chinei şi a Rusiei

V.B.
Internaţional / 13 februarie 2014

Confederaţia Europeană a Industriilor Fierului şi Oţelului (Eurofer) intenţionează să depună, în acest an, la Comisia Europeană (CE), două acţiuni antidumping împotriva exporturilor de produse siderurgice ale Chinei şi ale Rusiei, potrivit Reuters.

În cazul în care CE va prelua acţiunile avute în vedere de Eurofer, ele se vor adăuga unui lung şir de dispute comerciale din ultimii ani între UE şi China, precum şi între UE şi Rusia.

"Avem două cazuri în stadiu avansat în care suspectăm că există practici de dumping şi subvenţii. Unul vizează Rusia şi altul China şi Taiwan. Acţiunile ar urma să fie demarate în acest an", a declarat directorul general al Eurofer, Gordon Moffat.

În replică, adjunctul ministrului rus al Industriei şi Comerţului, Viktor Ievtuhov, a declarat că Federaţia Rusă îşi va apăra producătorii de oţel: "Ţinând cont de abordarea discriminatorie utilizată de europeni în investigaţiilor lor antidumping, atât companiile, cât şi statul rus au îndoieli cu privire la corectitudinea acestor anchete".

În prezent, Uniunea Europeană impune taxe vamale pentru o serie de produse de oţel din China, taxe care variază între 22,9% şi 74,1%, şi, susţin oficialii de la Beijing, nu au fost calculate în conformitate cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. De asemenea, UE consideră că unii producători ruşi de îngrăşăminte, feroaliaje, ţevi şi alte produse din oţel şi aluminiu încalcă prevederile antidumping, având acces la energie ieftină pe piaţa rusească.

Producţia de oţel în condiţii profitabile a devenit o problemă în UE, având în vedere scăderea cererii, cu aproape 27% din 2008 până acum, la care se adaugă costurile mai mari la energie şi mâna de lucru (comparativ cu competitorii asiatici), precum şi supracapacităţi structurale de circa 30-40 milioane tone.

În schimb, China (cel mai mare producător mondial de oţel) continuă să scoată pe piaţă oţel în cantităţi record, pe măsură ce autorităţile sprijină companiile de stat, spre a evita şomajul şi tensiunile sociale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb