Europa colaborează cu SUA în vederea unei reformări a OMS

S.B.
Internaţional / 19 iunie 2020

Sediul central al OMS (sursa foto: Wikipedia.org)

Sediul central al OMS (sursa foto: Wikipedia.org)

Guverne europene colaborează cu Statele Unite în vederea reformării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), un semn că Europa împărtăşeşte unele dintre îngrijorările care au determinat Washingtonul să părăsească această agenţie ONU, dezvăluie un oficial de rang înalt în domeniul sănătăţii dintr-o ţară membră pentru Reuters, potrivit news.ro.

Regatul Unit, Germania, Franţa şi Italia au început negocieri la nivel tehnic cu America, dezvăluie acest oficial de rang înalt sub protecţia anonimatului.

Potrivit sursei citate, obiectivul acestor negocieri este garantarea independenţei OMS, în urma acuzaţiilor preşedintelui Donald Trump potrivit cărora OMS s-a arătat prea apropiată faţă de China în reacţia faţă de apaiţia noului coronavirus, la începutul anului, potrivit oficialului citat.

"Discutăm mijloace de protecţie a mecanismului de gestionare a urgenţei al OMS de influenţa vreunei ţări", rezulă această sursă.

Între pistele în discuţie ale acestei reforme se a află o schimbare a sistemului de finanţare a OMS, în vederea garantării viabilităţii pe termen lung.

OMS funcţionează în prezent în baza unui buget pe doi ani, "ceea ce poate dăuna independenţei sale", în cazul în care este nevoită să adune fonduri de la donatori în toiul unei crize sanitare, declară oficialul de rang înalt.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat la 29 mai că pune capăt relaţiei Statelor Unite cu OMS, apreciind că instituţia a devenit marioneta Chinei.

Europenii voiau anterior, înainte de orice altceva, o evaluare a gestionării de către OMS a crizei covid-19 şi apoi să discute despre eventuale reforme.

Însă miniştrii europeni ai Sănătăţii au stabilit într-o reuniune, săptămâna trecută, că UE vrea să adopte o linie mai dură în vederea unor reforme şi să încerce să aibă, în viitor, o influenţă mai mare în cadrul OMS.

"UE şi statele sale membre trebuie să joace un rol mai important la nivel global", au insistat miniştrii german şi francez ai Sănătăţii.

Uniunea, şi statele europene au contribuit la bugetul în valoare de 5,6 miliarde de dolari (cinci miliarde de euro) al OMS aferent perioadei 2018-2019 cu 11%, Statele Unite cu 15%, iar China cu 0,2%.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu va fi nicio reformă ci doar transformarea OMS într-o entitate și mai dictatorială decat e in prezent, cu un plus de susținere și autoritate pentru dictatura medicală mondială.

    E transformarea oficială a OMS in Ministerul Sănătății Mondial (de tip Nelu Tataru) - o entitate care guvernează o tara prin ordine de ministru.

    O sa avem ordine OMS cu caracter obligatoriu mondial, o să vedeți, va fundament al dictaturii mondiale. 

    1. oms este o organizatie care ar trebui sa apere interesele de sanatate a,le tuturor cetatenilor de pe terra.din pacate toate institutile de stat,europene,.mondiale sau cum se numesc ele, parca sunt cuprinse de coruptie, ca si cand viata ar disparea maine.ce dr.am patit cand nu mai putem vedea valoarea omului.cititi foarte bine textul si o sa va dati seama ca trump nu este cu china.din alte texte trump este cu china.aveti grija la manipulare.oms nu a oprit omg(organismele mod. genetic).ce putem face noi ,oamenii de rand?sa ne oprim din nebunia consumului si sa ne aducem aminte de invatamintele bunicilor,care au trait multi ani,sa respectam natura,sa ne modelam dupa ea.e adevarat , este foarte greu,dar va intreb ,cand a-ti suferit de/ sau simtit foamea.stiti ce este?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb