Eurostat anunţă că producţia şi consumul de cărbune în UE au crescut în 2022

T.B.
Internaţional / 22 iunie 2023

Eurostat anunţă că producţia şi consumul de cărbune în UE au crescut în 2022

În 2022, producţia de cărbune în Uniunea Europeană a continuat să crească, ajungând la 349 milioane de tone (un avans de 5% comparativ cu anul precedent), în timp ce consumul a urcat la 454 milioane de tone (un avans de 2% comparativ cu anul precedent), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), conform agerpres.ro.

Această redresare a început în 2021 şi a fost determinată în principal de lignit, care face parte din categoria mai extinsă de cărbune brun.

Anul trecut, UE a produs 294 milioane de tone de cărbune brun (în creştere cu 6% faţă de 2021). În pofida recentei redresări, producţia este sub nivelul din 2019, înaintea pandemiei. În prezent, cărbunele brun este produs de nouă state membre UE: Germania (131 milioane de tone în 2022, fiind responsabilă pentru aproximativ 44% din producţia totală de cărbune brun a blocului comunitar), Polonia, Bulgaria, Cehia, România (sub 20 milioane de tone), Grecia, Ungaria, Slovenia şi Slovacia.

Cifrele referitoare la producţia şi consumul de lignit şi cărbune brun sunt aproape identice, deoarece aceste tipuri de cărbune nu sunt în general tranzacţionate ci sunt folosite pe plan intern pentru a produce electricitate.

În cazul huilei, producţia UE a ajuns la aproape 55 milioane de tone în 2022, singurii producători fiind Polonia şi Cehia.

Consumul de huilă în 2022 a ajuns la 160 milioane de tone, un declin de 11% faţă de 2019. Spre deosebire de cărbunele brun, huila este folosită şi în alte industrii în afară de producerea de electricitate, prin urmare este tranzacţionată şi consumată de toate statele membre UE, exceptând Malta.

Polonia (38%) şi Germania (25%) erau anul trecut responsabile pentru aproape două treimi din consumul total de huilă în UE, fiind urmate de Italia, Ţările de Jos, Franţa, Spania şi Cehia, potrivit agerpres.ro

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este VICTORIA VERZILOR de la putere,

    mai ales în Germania 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb