Azi elevii de clasa a VIII-a din toată ţara trec prin simularea examenului de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională.
Marţi, elevii de clasa a VIII-a vor susţine prima simulare pentru Evaluarea Naţională, la Română, iar miercuri la Matematică, urmând ca rezultatele să fie publicate pe 7 martie.
"Simulările şi evaluările pe parcurs permit creşterea performanţei şi a calităţii sistemului de învăţământ. Pentru că mâine încep testele în cadrul simulărilor pentru examenul de evaluare naţională, cu proba de limbă şi literatură română, le urez elevilor mult succes şi putere de concentrare. Cu toţii trebuie să ştie că subiectele vor fi de nivel mediu şi că acest exerciţiu îi ajută şi îi pregăteşte în vederea examenului din iunie", a precizat ministrul.
Rezultatele obţinute de elevi la simularea evaluării naţionale vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Aceste rezultate nu vor fi trecute în catalog, a conchis ministrul Educaţiei.
Simulările din zilele următoare vor fi organizate întocmai ca examenul de la vară: elevii vor sta câte unul în bancă, vor avea doi supraveghetori în sală, coli speciale de examen pe care îşi vor trece numele şi vor fi monitorizaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere care vor fi activate pe parcursul celor două ore (9-11) cât vor susţine testarea.