Evoluţii pozitive pe bursele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 mai 2007

Evoluţii pozitive pe bursele europene

Acţiunile europene au încheiat în creştere săptămâna trecută, pe fondul intensificării speculaţiilor de preluare şi al rezultatelor peste aşteptări publicate de anumite companii. "Fuziunile şi achiziţiile vor continua să domine agenda pe viitor, astfel că vor sprijini pieţele acţiunilor", consideră Francesco Fonzi, administrator de active la "Credit Suisse Group", sucursala din Milano.

De la începutul anului, fuziunile anunţate în Europa au totalizat 1.010 miliarde de dolari, conform cifrelor agenţiei Bloomberg News. Anul trecut, aceste tranzacţii au fost de 1.600 miliarde de dolari.

Acţiunile "Reuters Group" Plc, cel mai mare furnizor mondial de informaţii financiare, au crescut cu aproape 30% în perioada 30 aprilie - 4 mai. Vineri, compania a anunţat că o parte (pe care nu a dorit să o numească) şi-a exprimat interesul pentru achiziţia sa. Pe piaţă există zvonuri privind lansarea unei oferte de către "Thomson" Corp., însă purtătorul de cuvânt al acesteia, Alex Brog, a refuzat să facă vreun comentariu.

Acţiunile companiilor care editează publicaţii au urmat, la rândul lor, un curs ascendent, după ce "News" Corp. a depus o ofertă de 5 miliarde de dolari pentru "Dow Jones & Co.". Deşi aceasta a fost respinsă, s-au amplificat speculaţiile privind acţiunile de preluare din domeniu. Titlurile "Lagardere" SCA, cea mai mare editură din Franţa, au urcat cu 4,5% săptămâna trecută.

Acţiunile "EMI Group" Plc din Marea Britanie au crescut cu 6,5%. Potrivit oficialilor companiei, mai multe părţi şi-au exprimat interesul pentru achiziţia acesteia. Potenţialii ofertanţi nu au fost identificaţi.

Acţiunile "British Sky Broadcas­ting Group" Plc ("BSkyB"), "Novo Nordisk" A/S şi "Continental" AG au crescut după ce companiile au raportat câştiguri peste aşteptări.

Titlurile "BSkyB" au crescut cu 11% săptămâna trecută, cele ale "Novo Nordisk" - cu 5,9%, iar acţiunile "Continental" - cu 6%.

Menţionăm că "Novo Nordisk" este cel mai mare producător mondial de insulină, iar "Continental" - al patrulea fabricant mondial de anvelope.

Acţiunile companiei franceze "Lafarge" SA au câştigat 6,8% săptămâ­na trecută. Cel mai mare producător mondial de ciment a anunţat că, în primele trei luni din 2007, profitul său a crescut de şase ori faţă de aceeaşi perioadă din 2006, ajungând la 362 milioane de euro. Analiştii aşteptau doar 258 milioane de euro.

Indicele Dow Jones Stoxx 600 a urcat cu 1,7% în perioada 30 aprilie - 4 mai, Stoxx 50 - cu 1,6%, iar Euro Stoxx 50 - 1,4%.

Săptămâna trecută au urcat 16 din cele 18 pieţe vest-europene. Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a câştigat 2,9%, încheind săptămâna cu 6603,7 puncte. CAC 40 al Bursei din Franţa a urcat cu 2,3%, la 6068,83, iar DAX al celei din Germania - cu 1,9%, la 7516,76 puncte.

Acţiunile "Yahoo" au crescut cu aproape 10%

Acţiunile "Yahoo!" Inc. au avut o evoluţie semnificativă la finele săptămânii trecute, urmând un curs ascendent în baza speculaţiilor de preluare. "Yahoo", compania americană cu cel mai vizitat site Web, ar putea fi achiziţionată de gigantul IT "Microsoft" Corp., spuneau, vineri, surse apropiate celor două societăţi, citate de agenţiile de presă străine. Ulterior acestea au afirmat că "Microsoft" Corp., cel mai mare producător mondial de software, şi "Yahoo!" Inc. au purtat negocieri pentru realizarea unui parteneriat menit să dezvolte programe de căutare pe Internet şi de publicitate online.

Acţiunile "Yahoo" au crescut cu 9,94% vineri, la 30,98 dolari. Aceas­ta a fost cea mai mare creştere de după 2004. În schimb, titlurile "Microsoft" au scăzut cu 1,32%, la 30,56 dolari.

Săptămâna trecută au fost anunţate achiziţii de 71 de miliarde de dolari în SUA, ceea ce a făcut ca indicele Dow Jones Industrial Average să înregistreze al patrulea record consecutiv, iar Standard & Poor"s 500 să atingă cel mai ridicat nivel de după septembrie 2000.

Vineri, Dow Average a urcat cu 0,2%, la 13.264,62 puncte, S&P 500 - tot cu 0,2%, la 1505,62, iar Nasdaq Composite - cu 0,3%, la 2572,15. În perioada 30 aprilie - 4 mai, S&P 500 a câştigat 0,8%, Dow Average - 1,1%, iar Nasdaq - 0,6%.

Recorduri la bursele din Asia

Acţiunile asiatice s-au redresat săptămâna trecută, printre indicii care au atins niveluri record numărându-se cei ai burselor din Coreea de Sud, Hong Kong şi Aus­tralia. Acţiunile "BHP Billiton" Ltd. au consemnat o creştere importantă ca urmare a ascensiunii cotaţiilor metalelor.

Acţiunile BHP, cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 4,1% săptămâna trecută, la 30,60 dolari australieni. Acţiunile "Rio Tinto Group", al trei­lea producător mondial de profil, au urcat cu 5%, la 86,85 dolari australieni. Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 1% vineri, la 6304,90 de puncte.

Titlurile "Korea Zinc" Co., al doilea procesator mondial de zinc, au crescut cu 4,6%, la 149.000 woni. Acţiunile "Korea Electric", cel mai mare furnizor de energie, au urcat cu 3,4%, la 39.500 woni. Compania a raportat o creştere de 6% a profitului său net în primele trei luni din 2007, faţă de aceeaşi perioadă din 2006, la 775,3 miliarde de woni (833,4 milioane de dolari).

Titlurile "Korean Air Lines" Co., cel mai mare operator sud-core­ean de transport aerian, au urcat cu 11%, la 48.800 woni. În primul trimestru din acest an, profitul companiei a sporit cu 2,7%, la 130,8 miliarde de woni.

Indicele Kospi al pieţei din Seul a crescut cu 0,5% vineri, la 1567,74 puncte.

Acţiunile "Jiangxi Copper" Co., al doilea producător de cupru din China, au câştigat 4,8%, încheind săptămâna cu un curs de 11,34 dolari Hong Kong. Acţiunile "PetroChina", cel mai mare producător de petrol din ţară, au crescut cu 13% în perioada 30 aprilie - 4 mai, la 10,16 dolari Hong Kong.

Indicele Hang Seng al Hong Kong a urcat cu 0,8% vineri, la 20.841,08 puncte.

Săptămâna trecută, acţiunile "Sumitomo Metal Mining" Co., cel mai mare producător nipon de nichel, au crescut cu 11%, la 2.485 yeni. Bursa din Tokyo a fost închisă în zilele de 3 şi 4 mai. În zilele în care s-au derulat tranzacţii, indicele Nikkei 225 Stock Average a pierdut mai puţin de 0,1%, ajungând la 17.394,92 puncte

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb