Aproximativ 600 de militari români din cadrul Batalionului 20 Infanterie "Dolj" al Brigăzii Multinaţionale Sud-Est de la Craiova şi militari aliaţi din Franţa, Polonia, Portugalia şi Statele Unite ale Americii, cu peste 70 de mijloace tehnice, participă, în aceste zile, de astăzi până în 25 noiembrie, la exerciţiul de instruire în comun "Black Scorpions 22.8", la Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" din localitatea Cincu, judeţul Braşov, conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Apărării Naţionale. Obiectivele exerciţiului includ instruirea în comun a militarilor şi, implicit, creşterea coeziunii structurilor instruite prin exerciţii de antrenament în teren şi exerciţii tactice cu trageri de luptă.
Convoaiele de personal şi tehnică se vor deplasa, pe 20 şi 26 noiembrie, pe căile de comunicaţii rutiere şi prin zonele de dislocare la pace a unităţilor participante la exerciţiu către Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" din Cincu.
Amintim că unitatea militară din Craiova este dotată cu transportoare militare blindate Piranha 5 echipate cu turelă cu tun de 30 milimetri, turelă realizată integral în ţara noastră. Blindatele româneşti se vor alătura celor franceze şi tancurilor Leclerc aflate deja în baza militară de la Cincu unde se află Grupul de luptă constituit de NATO în ţara noastră.