O explozie a avut loc miercuri dimineaţă, la bordul unei nave aflate în rada Portului Sulina, iar echipajul a fost preluat de echipele de intervenţie şi adus în siguranţă în port, urmând să fie evaluat medical, potrivit News.ro.
Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că miercuri dimineaţă au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea echipajului unei nave.
"În data de 20.09.2023, la ora 06.50, urmare a unui mesaj de urgenţă "MAYDAY", transmis in CH 16 VHF, de către o nava comercială prin care informează ca a avut loc o explozie la bord, M.R.C.C a declanşat o operaţiune S.A.R. pentru salvarea echipajului acesteia. La acţiunea de salvare a participat un mijloc de mobilitate din cadrul Gărzii de Coastă şi o navă specializată SAR din cadrul ARSVOM. Toţi membrii de echipaj au fost aduşi în siguranţă in portul Sulina, la bordul navei ARSVOM", au precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă.
De asemenea, reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare au declarat pentru News.ro, că este vorba despre o navă general-cargo, pavilion Togo, care se afla în rada Portului Sulina.
Echipajul, format din 12 persoane, a fost preluat şi adus în port, urmând să fie evaluat din punct de vedere medical.