Planurile de acţiuni de tip Stock Option Plan (SOP) câştigă teren în România, fiind adoptate nu doar de startup-uri sau de subsidiarele marilor corporaţii, ci şi de companii antreprenoriale locale, potrivit unui comunicat EY România emis redacţiei.
"În România, am observat o tendinţă tot mai pronunţată de integrare a unui plan de acţiuni de tip SOP în pachetele de beneficii, chiar şi în companii locale care se extind. Scopul nu este doar atragerea de noi angajaţi, ci şi retenţia celor existenţi", spune Crina Onuţ, Manager, People Advisory Services, EY România.
Potrivit acesteia, unele organizaţii au extins acest beneficiu către toţi angajaţii, nu doar către top sau middle management.
"SOP-urile sunt o opţiune excelentă, reprezentând o strategie inteligentă pentru a construi un mediu de lucru motivant şi care încurajează loialitatea", afirmă Crina Onuţ.
Pe plan fiscal, avantajele sunt clare. Doar câştigul de capital obţinut la momentul vânzării acţiunilor este impozitat cu 10%, iar contribuţia la sănătate (CASS) se calculează în funcţie de nivelul câştigului. În anumite condiţii, impozitul poate scădea chiar la 1% sau 3%.
"Este vorba despre un avantaj fiscal relevant în contextul beneficiilor salariale neimpozabile, printre cele puţine rămase în legislaţie şi relativ unic în UE", subliniază Crina Onuţ.
Totuşi, modul de implementare este esenţial pentru succesul planului. "Dacă implementarea se concentrează doar pe aspecte juridice şi fiscale, dar într-un mod limitat, există riscul apariţiei unor capcane neprevăzute, inclusiv fiscale. Abordarea trebuie să fie holistică", avertizează expertul EY România.
Un raport recent al J.P. Morgan confirmă această tendinţă globală: 84% dintre companiile respondente afirmă că alinierea obiectivelor angajaţilor cu cele ale companiei este un motiv central pentru adoptarea planurilor de acţiuni, iar 72% consideră că acestea oferă un avantaj competitiv în recrutare.