Fabrica Bosch de la Cluj va fi pusă în funcţiune începând din 9 mai

E.D.
Companii / 17 aprilie 2014

Fabrica Bosch de la Cluj va fi inaugurată în data de 9 mai, noul punct de lucru al companiei germane primind distincţia "Automotive Electronics Speed Award" pentru construirea în timp record a fabricii din România, potrivit unui comunicat de presă al Grupului, transmis,astăzi, redacţiei.

Echipa Bosch care a participat la ridicarea fabricii de la Cluj a fost formată din angajaţi din România (Bucureşti şi Cluj), Germania (fabrica din Ansbach), Franţa (unitatea de producţie din Mondville) şi Ungaria (centrul Bosch din Hatvan).

Inaugurarea unităţii de producţie din România va coincide cu marcarea Zilei Europei.

Bosch a investit la Cluj, în primă fază, suma de 77 milioane de euro în noul centru de cercetare şi producţie care ocupă o suprafaţă totală de circa 38.000 mp.

Potrivit companiei, până la începutul anului 2014, un număr de 325 de angajaţi şi-au desfăşurat activitatea în domeniul producţiei şi cercetării în cadrul acestui centru. De-a lungul următorilor ani, locaţia urmează să fie extinsă, iar Bosch plănuieşte să continue procesul de recrutare.

Din punct de vedere organizaţional, acest nou centru va face parte din divizia Automotive Electronics, care dezvoltă şi produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori pentru industria auto şi alte domenii.

Divizia are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi un număr de aproximativ 20.000 de angajaţi.

Grupul Bosch este reprezentat în România în patru oraşe: Bucureşti, Blaj, Cluj şi Timişoara.

În Bucureşti, Bosch este prezent din anul 1994 cu o societate de distribuţie de scule electrice, sisteme de încălzire, sisteme de securitate, siguranţă şi comunicaţii, precum şi de echipamente auto. Începând cu anul 1999, Bosch este prezent în Capitală şi prin BSH Electrocasnice SRL.

Din 2007, la Blaj se află Bosch Rexroth cu o unitate de producţie pentru tehnică liniară, care a fost extinsă în 2013 cu o nouă fabrică destinată industriei auto. De asemenea, începând cu anul 2008, în Timişoara se află un centru de comunicare Bosch.

La începutul anului 2014, numărul total de angajaţi ai concernului Bosch în România era de circa 2.000 de persoane.

Conform cifrelor preliminare, în anul fiscal 2013, aproape 281.000 de angajaţi au generat vânzări la nivel global de 46,4 miliarde de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb