Farmecul inefabil al coabitării

"Cînd doi îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci", spune o zicală cu circulaţie, paradoxal, mai mare în rîndul celor care nu obişnuiesc să-şi bea minţile, decît viceversa! Cînd doi "stîlpi" ai politicii româneşti post-decembris­te, Ion Iliescu şi Traian Băsescu, i-au spus lui Victor Ponta, fiecare în felul lui, că este cam necopt pentru nivelul politic la care s-a căţărat (ori a fost catapultat, prea puţin contează!), omul ar fi trebuit, dacă nu să se ducă la culcare, măcar să cadă un pic pe gînduri; ori dacă nu-i stă în putinţă, să-şi fi sunat un prieten, ori să întrebe publicul ce vor să zică cei doi corifei ai politichiei dîmboviţene.

Greşelile în cascadă ale "Strategiei USL", menită să-l doboare pe Traian Băsescu din jilţurile puterii, se înşiruie ca mărgelele pe aţă într-o generoasă şi scînteietoare salbă, care i-a dus pe iniţiatori suficient de departe de ţelul urmărit, încît, măcar acum, ar trebui să se întrebe serios de unde li se trage şi încotro vor să meargă mai departe.

Prima greşeală a fost pregătirea insuficientă şi unilaterală a demersului politic şi decizional. Cea mai cos­tisitoare eroare, în acest registru, a fost eliminarea totală şi nejustificată din calcul a reacţiilor politice adverse pe care acţiunea de suspendare din funcţia prezidenţială a lui Traian Băsescu le-ar putea declanşa, atît în plan intern, cît şi internaţional. Ameţiţi, mult înainte de vreme, de iluzia victoriei fără bătălie, promotorii demersurilor USL s-au poticnit chiar de la primele reacţii ale Curţii Constituţionale, privată inutil şi abuziv, printr-o ordonanţă de urgenţă, de un atribut justificat şi esenţial în mecanismul de control reciproc al puterilor statului, respectiv de capacitatea de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărîrilor Parlamentului. Acest fapt, mai mult decît orice alt­ceva, a fundamentat reacţiile negative, atît de vehemente, ale politicienilor şi ale centrelor de putere din Europa. Din această rădăcină s-au hrănit suspiciunile şi ulterior discursul privind "lovitura de stat" de la Bucureşti. Asta pentru că, oricît li s-ar părea de puţin întemeiată această reacţie unora, este falsă susţinerea potrivit căreia "Parlamentele nu pot da lovituri de stat!". Ba pot, dacă folosesc puterea lor de legiferare şi decizie în mod abuziv, cu încălcarea limitelor constituţionale, ori dacă prin hotărîrile lor încalcă legi universale cum sunt cele ale Drepturilor Omului, ori dacă încalcă obligaţii asumate legal de către stat, în plan internaţional, iar prin aceasta produc prejudicii grave sau ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale! Dacă Parlamentul abuzează privilegiile şi drepturile sale de prim-administrator delegat al suveranităţii populare, el poate deveni un tiran colectiv, la fel de odios şi de nelegitim ca şi un tiran individual!

A doua greşeală a fost reacţia USL bazată pe ipoteza ridicolă, potrivit căreia reacţia europenilor este efectul dezinformării practicate de liderii politici şi de opinie ai PDL. Asta l-a făcut pur şi simplu de rîs pe Ponta, care a dat fuga la Bruxelles să le explice el altora cum sunt ei "duşi cu pluta" şi păcăliţi de Traian Băsescu. Pînă astăzi, premierul în funcţiune menţine acest punct de vedere, public, fără să sesizeze cît de grav şi inutil îşi erodează şi aşa mult fragilizata credibilitate personală.

A treia greşeală a fost tot a doua, pentru că într-un fel este o greşeală la pătrat! Dacă un pic de maturitate ar fi intervenit în demersurile USL, atunci, după primele reacţii negative din exterior, cineva ar fi decis să ia o pauză de gîndire. Mică... mică, nu mare, dar pauză... şi să vadă nu doar de unde li se trage, ci şi ce trebuie făcut mai departe! Dacă în locul osîrdiei de a-i convinge pe alţii că sunt idioţi, V. Ponta s-ar fi dus la Bruxelles, Berlin, Londra, Paris, Washington, Moscova, Beijing, într-o misiune de informare, adică să asculte, să afle el pe ce se bazează ei, nu să le spună lor pe ce nu se bazează el, atunci ar fi cîştigat nu doar credibilitate, ci şi răgazul necesar pentru a analiza condiţiile în care trebuia organizat referendumul menit să decidă rămînerea sau demiterea din func­ţie a Preşedinelui. Speriat de reacţiile vehemente şi "personale" ale liderilor politici ai Europei, Ponta a decis ceea ce nu-i ceruse nimeni, referendum cu cvorum! Pînă şi Traian Băsescu i-a rîs în nas, e adevărat post festum, şi i-a spus pe şleau că a făcut o tîmpenie la care nu-l obligase nimeni, decît propria spaimă născută din imaturitate şi din lipsa serioasă de pregătire a acţiunii.

A urmat referendumul. Dacă USL avea de gînd să folosească tema numărului oficial de alegători existenţi în România, datele ultimului recensămînt, atunci trebuia, fără doar şi poate, să forţeze lămurirea chestiunii înainte de a se merge la vot, nu după!!!! Din nou, nimeni, nici Ponta, nici Antonescu, nici unul dintre cei care-i ajută să ia decizii nu pare să mai fi avut răgazul să-şi tragă suflarea şi să mai stea o secundă pe gîn­duri, să analizeze cu luciditate situaţia! Ponta şi USL s-au comportat după principiul: am urnit bolovanul la vale, acum nu mai este nimic de făcut, aşteptăm să ajungă în fundul prăpastiei, că doar acolo trebuie să-l ducă şi legea gravitaţiei şi legea inerţiei şi legile dinamicii corpurilor în cădere şi, mă rog, toate legile care ne sunt favorabile! În realitate, bolovanul s-a împiedicat nu doar de un ciot, ci de o pădure de cioturi, crescută din prostia şi lipsa de pregătire a celor care au luat, în USL, deciziile demersului de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României.

Acum, cînd situaţia şi dinamica soluţiilor, după exprimarea referendală a populaţiei, nu sunt nici pe departe clare, ori simple, V. Ponta declară liber şi nesilit de nimeni că el nu mai vrea să-l vadă în ochi pe Traian Băsescu, nici măcar la şedinţele CSAT şi că orice coabitare este pur şi simplu imposibilă!!! Mă abţin cu greu să calific aceată abordare, mă rezum la a-i descîlci consecinţele!

Respingerea coabitării este cel mai mare cadou politic pe care V. Ponta i l-a făcut pînă acum lui Traian Băsescu. Din prostie, din imaturitate, din lipsa înţelegerii naturii competiţiei şi a luptei politice! Structura situaţională cu cel mai ridicat grad de izomorfism, în raport cu politica, este boxul. Asta pentru că în raport cu toate celelalte forme de confruntare, care prevăd doar pregătirea acţiunii proprii şi contracararea eficientă a acţiunii celuilalt, boxul include, ca şi politica, realitatea potrivit căreia luptătorii nu pot să respingă şi să prevină toate acţiunile adversarului. Pe unele le vor încasa. În consecinţă, arta boxului constă în mod egal în a lovi eficient adversarul, a preîntîmpina sau evita acţiunile lui, dar şi a încasa, fără să cazi de pe picioare o parte din lovituri!! Arta de a încasa este ceea ce face boxul paradigma adecvată a politicii! Victor Ponta habar nu are despre ea, este zero la capitolul pregătire, în timp ce Traian Băsescu este un "încasator de profesie". Dacă voia să arate că este în stare să se măsoare cu el şi mai ales să-l învingă, Victor Ponta ar fi înţeles nu doar că, în condiţiile date, coabitarea este de neevitat, ci şi că este oportunitatea providenţială de care avea nevoie!!! Era ocazia nu doar de a-l trimite în corzi pe Traian Băsescu, ci de a-l face să-şi dorească, singur şi cît mai repede, înfrîngerea! Dar, la ce bun să mai vorbeşti despre subtilitatea situaţiei, dacă V. Ponta nu a fost în stare să vadă oceanul de necuprins al oportunităţilor, pe care zîna lui cea bună i l-a fluturat pînă acum pe sub nas!