Fauna sălbatică de apă dulce - ameninţată de poluare, baraje, agricultură intensivă

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 ianuarie

Fauna sălbatică de apă dulce - ameninţată de poluare, baraje, agricultură intensivă

English Version

Ameninţările pentru floră şi faună sunt tot mai diverse şi mai complexe. Un sfert (24%) din fauna sălbatică de apă dulce, inclusiv crustaceele, peştii şi insectele, se confruntă cu un ""risc ridicat de dispariţie'' din cauza unor ""presiuni considerabile'', cum ar fi poluarea, barajele sau agricultura intensivă, care le afectează habitatul, a concluzionat un studiu publicat în jurnalul ştiinţific Nature. Apele dulci, inclusiv râurile, lacurile sau zonele umede, găzduiesc peste 10% din speciile cunoscute, inclusiv circa o treime din vertebrate şi jumătate din peşti, deşi reprezintă mai puţin de 1% din suprafaţa Pământului. Această biodiversitate este în acelaşi timp foarte bogată şi foarte fragilă şi reprezintă o miză majoră pentru mijloacele de subzistenţă şi dezvoltarea economică a ""miliarde de oameni din întreaga lume'', precum şi un factor de atenuare a efectelor schimbărilor climatice, au subliniat autorii studiului. Dintre cele 23.496 de specii studiate, ameninţarea este deosebit de semnificativă pentru decapode (creveţi, raci, crabi...), dintre care 30% riscă să dispară, însă peştii de apă dulce, tetrapodele (broaşte, salamandre, reptile dar şi păsări şi mamifere) şi odonatele (libelulele) sunt, de asemenea, în pericol, în condiţiile în care 26%, 23% şi, respectiv, 16% dintre speciile lor riscă să dispară. Un număr de 89 de specii de apă dulce au fost deja confirmate ca dispărute începând din 1500, iar alte 178 sunt suspectate că ar fi dispărute. ""Există o nevoie urgentă de a acţiona rapid dacă nu dorim ca alte specii să intre în declin sau să dispară la rândul lor'', au avertizat autorii studiului, solicitând ""schimbări în practicile de gestionare'' a apelor dulci care să ţină mai mult cont de biodiversitate. Aceste cifre ar putea fi subestimate deoarece pentru un anumit număr (23%) dintre aceste specii informaţiile rămân insuficiente, se precizează în studiul care a avut la bază datele şi metodologia Listei roşii cu specii ameninţate a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN). Pericolele sunt diverse: 54% dintre speciile ameninţate sunt afectate de poluare, 39% de baraje şi de extracţia apei, 37% de schimbarea utilizării terenurilor şi efectele asociate ale agriculturii, iar 28% de specii invazive şi boli. Aproape o cincime dintre speciile de apă dulce ameninţate suferă, de asemenea, de pe urma schimbărilor climatice şi a evenimentelor meteorologice severe. Majoritatea speciilor în pericol (84%) sunt afectate de mai mult de o ameninţare. Acest declin ""continuă, în general, în afara radarului'', în timp ce starea zonelor umede, dintre care 35% au dispărut deja între 1970 şi 2015, continuă să se deterioreze. Dintre cele care mai rămân, 65% se confruntă cu ameninţări moderate până la mari, iar 37% dintre râurile de peste 1.000 de kilometri au cursurile naturale obstrucţionate, subliniază studiul.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb