Alegerile de anul viitor riscă să se transforme într-un enorm eşec, din toate punc-tele de vedere. Intenţiile declarate ale PDL, de a reduce costurile cât mai mult, generează o situaţie care pune în pericol tot eşafodajul electoral din 2012. Pe lângă comasarea alegerilor, asumată deja de Guvernul Boc, un alt lider al PDL, Ioan Oltean, a venit cu o nouă propunere, ca la aceeaşi dată să aibă loc şi referedumul pentru modificarea constituţiei. Cum până la alegeri mai este destul timp nu este exclus să mai apară şi alte propuneri, astfel încât să se ajungă la situaţia ca din punct de vedere fizic alegerile să nu poată avea loc în cazul unei prezenţe consistente la vot.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat într-un interviu că referendumul pentru modificarea Constituţiei ar putea fi organizat la aceeaşi dată cu alegerile locale şi parlamentare, dacă şi opoziţia este de acord. Data de 31 decembrie 2012 este termenul final la care fiecare ţară va trebui să facă dovada că a subscris acordului de la Bruxelles prin înscrierea în Legea fundamentală a angajamentelor. În PDL există şi voci care afirmă ca acest referendum trebuie organizat cât mai repede, în acest sens fiind avansată şi o lună, aprilie. Cu siguranţă că pe lângă argumentul reducerilor cheltuielilor legate de organizarea referendumului se va pune în discuţie şi interesul naţional. Dincolo de aces-te aspecte trebuie ţinut seama însă şi de lucruri practice, care pot să "omoare" întreaga acţiune. Alegătorul va fi "îngropat" la propriu în buletine de vot, unele conţinând liste destul de stufoase. Astfel, în cabina de vot se poate ajunge chiar şi cu 7 astfel de formulare, cum este cazul în Capitală (primar general, primar de sector, Consiliul de sector, Consiliul General, Camera Deputaţilor, Senat, referendum) sau cu 6 în provincie. Asta în cazul în care nu mai vin şi alte propuneri pe marginea unor teme la care este necesară consultarea poporului. În aceste condiţii, procesul de ştampilare poate dura mult mai mult decât îşi închipuie legiuitorii, astfel încât să apară adevărate blocaje în secţiile de votare şi oamenii să nu poată sau să renunţe să-şi mai manifeste dreptul la vot. Acesta este doar un aspect practic, deşi la fel de importante sunt şi problemele legate de campania electorală supraaglomerată. În mod evident, într-o astfel de situaţie contează mai mult partidul şi eventualele "cadouri electorale" şi mai puţin persoanele propuse pentru diversele funcţii.
La începutul acestei săptămâni, Guvernul a adoptat proiectele de legi privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi a decis să promoveze actele normative prin angajarea răspunderii în Parlament. Premierul Emil Boc şi-a argumentat poziţia: "Anul 2012 este un an economic dificil, în care trebuie să evităm orice derapaje cu caracter electoral, care pot periclita situaţia financiară a ţării. Ştim bine că perioadele de campanie electorală sunt perioade în care lumea este mai puţin atentă la ceea ce înseamnă consolidarea economică şi mai mult tentată la practici şi promisiuni populiste şi electorale. Dorim ca, în 2012, să avem mai puţină dezbatere care să producă instabilitate".
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus că USL nu va participa la şedinţa Parlamentului în care Guvernul îşi va angaja răspunderea pentru comasarea alegerilor: "De ce să participăm? Ce să ne spună Emil Boc? De ce comasează alegerile? Noi ştim de ce, ca să ne fure". Opoziţia parlamentară va depune o moţiune de cenzură împotriva acestui proiect de lege pentru şi va ataca legea comasării la Curtea Constituţională.