Actualizare 13:40 Temerile legate de Brexit au determinat Fed să nu modifice rata dobânzii în SUA
Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen, a anunţat ieri, menţinerea ratei dobânzii în intervalul actual cuprins între 0,25 şi 0,50%, citând ameninţarea Brexitului (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană), ritmul lent de creare de noi locuri de muncă şi creşterea economică modestă, transmit BBC şi Reuters.
"Cred că este corect să spun că unul din factorii care au determinat decizia de astăzi este votul privind "Brexit" de săptămâna viitoare. Evident, în funcţie de rezultatul votului, vom anunţa viitoarele noastre decizii", a afirmat Janet Yellen.
Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii. Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, tabăra care susţine votul pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are un avans de şase puncte procentuale în faţa celor care sprijină rămânerea în blocul comunitar.
Nu este prima dată când Fed ia decizii de politică monetară ţinând cont de evoluţiile globale. Anul trecut, instituţia a amânat aşteptata majorare a dobânzii de bază din cauza turbulenţelor de pe pieţele financiare, provocate de încetinirea economiei chineze.
Economiştii sunt îngrijoraţi că ieşirea Marii Britanii din UE ar putea provoca noi turbulenţe de pe pieţele financiare iar ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a avertizat că ar putea fi adoptate noi măsuri de austeritate în cazul unui Brexit.
"Referendumul reprezintă cu siguranţă o decizie extrem de importantă pentru Marea Britanie şi pentru Europa. Este o decizie care ar putea avea afecta condiţiile economice şi financiare de pe pieţele financiare globale. Dacă se va întâmpla asta, vor exista consecinţe asupra perspectivei economiei SUA şi vom ţine cont de aceste evoluţii când vom discuta politica monetară", a afirmat preşedintele Rezervei Federale a SUA.
Oficialul a adăugat că ritmul îmbunătăţirii pieţei muncii a încetinit, "activitatea economică se extinde într-un ritm moderat iar indicatorii privind piaţa muncii se vor consolida chiar şi în cazul unei majorări graduale a ratei dobânzii".
Fed se aşteaptă ca rata şomajului să ajungă la 4,7% până la sfârşitul acestui an, să scadă la 4,6% în 2017 şi să rămână la acest nivel în 2018. Economia SUA ar urma să înregistreze o creştere de doar 2% pe an, în uşoară scădere faţă de prognoza anterioară. estimează Rezerva Federală.
Fed a majorat dobânda de bază în luna decembrie 2015, prima majorare a costului creditului din ultimul deceniu, iar pentru acest an preconiza să adopte alte două noi majorări de dobândă. Însă, aceste planuri au trebuit revizuite având în vedere încetinirea economiei mondiale şi volatilitatea de pe pieţele financiare.
(L.B.)
--------
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut ieri neschimbat nivelul dobânzii de referinţă, la 0,25-0,5%, în linie cu aşteptările analiştilor, pe fondul încetinirii pieţei muncii, şi a reiterat faptul că anticipează creşterea dobânzii cheie în două etape în 2016.
"Informaţiile primite de la întâlnirea din aprilie indică faptul că ritmul de îmbunătăţire a condiţiilor de pe piaţa muncii a încetinit, în timp ce creşterea activităţii economice pare să fi accelerat", se arată în comunicatul Fed privind decizia de politică monetară.
Totodată, Fed atrage atenţia că inflaţia se menţine sub nivelul nivelul de 2%, ţintit pe termen lung, pe fondul declinuli preţurilor energetice şi al preţurilor pentru produsele non-energetice de import. Instituţia nu a sugerat când ar putea relua însăsprirea politicii monetare, însă analiştii anticipează că o decizie de acest fel ar putea fi adoptată abia în septembrie.
Analiştii anticipau menţinerea dobânzii la nivelul anterior, în condiţiile în care datele recente privind piaţa muncii au dezamăgit, iar riscul ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană (UE), în urma referendumului programat pe 23 iunie, crează incertitudini legate de perspectivele economiei globale.