Banca centrală a Statelor Unite a fost nevoită să recurgă la "opţiunea nucleară" a tipăririi banilor. Federal Reserve va cumpăra titluri ipotecare de la agenţiile guvernamentale în încercarea de a reporni creditarea şi a reduce dobânzile.
Într-un interviu recent publicat de revista The New Yorker, Ben Bernanke a precizat: "Eu şi alţii am greşit când am declarat că efectul crizei subprime va fi limitat. Relaţia cauzală dintre problema imobiliară şi sistemul financiar a fost foarte complexă şi dificil de prognozat". A descifrat Fed-ul complexitatea acestei relaţii cauzale, iar soluţia este inflaţia monetară? Este greu de crezut că încă 800 de miliarde de dolari vor rezolva o problemă atacată anterior cu trilioane.
Într-o intervenţie din 2002 (n.a. Deflation: Making Sure "It" Doesn"t Happen Here), Ben Bernanke foloseşte exemplul dat de preşedintele Roosevelt, care a confiscat aurul populaţiei şi apoi l-a devalorizat cu 40%, pentru a ne explica de ce poate funcţiona lupta împotriva deflaţiei prin creşterea masei monetare. Eşecul programului de relaxare cantitativă din Japonia nu pare să-l împiedice pe Bernanke să repete greşeala, deoarece şeful Federal Reserve consideră că factorii politici au fost vinovaţi acolo.
Jeffrey Rosenberg, de la Bank of America, crede că decizia Federal Reserve va avea un dublu efect: compensarea impactului deflaţionist al crizei creditării şi reducerea dobânzilor pentru creditele ipotecare. Din punctul de vedere al lui Rosenberg, noul program al Fed-ului are un singur "defect": trebuie să fie temporar, pentru a nu conduce la explozia inflaţiei şi la deprecierea dolarului. Dimensiunea crizei ne face să credem că autorităţile americane vor uita de caracterul temporar, iar rezultatul este deja previzibil.
Marii deţinători de rezerve valutare în dolari, cum sunt China, Rusia sau ţările din Orientul Mijlociu, vor fi foarte nemulţumiţi de această politică, şi vor trece de la declaraţii la acţiuni concrete de eliminare a dolarului ca monedă internaţională de rezervă. Exportatorii de petrol din Golf nu l-au uitat, probabil, pe Nixon, iar acum nu vor mai tolera o reducere a puterii lor de cumpărare, mai ales în condiţiile prăbuşirii preţului petrolului.
Deprecierea dolarului este inevitabilă, ca urmare a noilor programe de stimulare monetară adoptate de Federal Reserve. America va deveni cel mai mare exportator de inflaţie din istorie, dacă dolarul îşi va mai păstra statutul de monedă internaţională de rezervă. Calea inflaţionistă de rezolvare a problemelor economice a fost deschisă de preşedinele Nixon, în momentul când a decis ruperea legăturii dintre dolar şi aur, element fundamental al acordului de la Bretton Woods. Economiile emergente vor avea cel mai mult de suferit de pe urma acestei politici.
Ca urmare a planurilor de cumpărare a datoriilor agenţiilor guvernamentale cu dolari proaspăt tipăriţi, riscul asociat incapacităţii de plată a guvernului american a crescut exploziv. Datele de la CMA Datavision arată că preţul instrumentelor CDS, emise pentru protecţia împotriva defaultului suveran al Statelor Unite, a ajuns ieri la 56 puncte de bază, de la 2 puncte de bază în iulie 2007. Pe piaţă există companii americane al căror risc de credit este mai redus decât riscul de credit al guvernului.
Programele de până acum ale băncii centrale americane au avut ca rezultat o creştere fără precedent a activelor Fed-ului. "Calitatea" acestora nu mai este demult o problemă care să îngrijoreze autorităţile, deoarece pierderile vor fi suportate, oricum, de contribuabili. Pe lângă asta, Federal Reserve nu mai sterilizează în întregime creşterea activelor, adică a trecut direct la "umflarea" masei monetare. Este doar o chestiune de timp până când vom asista şi la o creştere accelerată a preţurilor, mai ales că presa raporează zilnic despre noi reduceri ale capacităţilor de producţie.
Probabil şi alte bănci central vor urma aceeaşi cale, deoarece inflaţia reprezintă o "soluţie" facilă pentru reducerea poverii datoriilor. Sunt pedepsiţi, în schimb, cei care au economisit şi au fost prudenţi.
Efectul inflaţionist al acestei politici promovate de Federal Reserve nu se observă, deocamdată, din cauza scăderii dramatice a valorii multiplicatorului monetar în 2008 (vezi grafic 1). Creşterea accelerată a bazei monetare din ultimele luni nu a condus, în acest fel, şi la o creştere similară a masei monetare M1.
Multiplicatorul monetar este o variabilă care arată legătura dintre baza monetară şi masa monetară dintr-o economie, explicând creşterea volumului de bani care circulă în economie. Multiplicatorul monetar şi masa monetară sunt invers corelate cu rata rezervelor minime obligatorii (RMO). Dacă RMO scade, se va ajunge, teoretic, la creşterea masei monetare, printr-o creştere mai rapidă a creditării. O structură economică generată tocmai de excesele speculative din creditare nu mai poate fi susţinută prin acelaşi tip de politici.
Dar de ce s-a prăbuşit valoarea acestei variabile în economia americană? Din cauza reticenţei băncilor de a acorda credite.
În condiţiile în care Statele Unite sunt hotărâte să exporte inflaţie, ce poate face România? Reducerea dobânzii de intervenţie, pentru o aşa-zisă stimulare a economiei, trebuie scoasă complet din ecuaţie, iar politica fiscală trebuie să fie construită în scopul reducerii drastice a rolului statului în economie. Multiplicatorul monetar de la noi (n.a raportul dintre masa monetară M1 şi baza monetară) a crescut de la începutul anului, tendinţa crescătoare menţinându-se încă din 2007 (vezi grafic 2). Efectul crizei nu este vizibil, deocamdată, din cauza lipsei datelor publicate de BNR, ale cărei rapoarte statistice se opresc în septembrie 2008.
Am avut, practic, o economie supraîncălzită cu ajutorul banilor ieftini, iar reducerea ritmului de creştere al masei monetare şi a creditului reprezintă şansa răcirii treptate a motorului. Va fi criză începând cu 2009, dar gravitatea şi durata ei vor depinde de atitudinea autorităţilor. Recesiunea se transformă în depresiune din cauza politicilor "activiste" ale guvernelor. Acesta este privilegiul lor.
Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.