Federaţia "Solidaritatea Sanitară" cere măsuri urgente pentru protecţia angajaţilor din sistemul medical

C.B.
Miscellanea / 6 aprilie 2020

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" cere măsuri urgente pentru protecţia angajaţilor din sistemul medical

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a solicitat luni autorităţilor adoptarea mai multor măsuri urgente de protecţie a angajaţilor din sistemul sanitar, în condiţiile în care 19% din totalul persoanelor infectate cu noul coronavirus sunt salariaţi din sănătate.

Potrivit unui comunicat al FSS, aceste măsuri se referă la asigurarea echipamentelor individuale de protecţie pentru toţi salariaţii, conform normativelor; instituirea ca măsură minimă de protecţie a salariaţilor din sănătate a regulii ca fiecare salariat să poarte cel puţin mască (minim chirurgicală) şi mănuşi; testarea tuturor salariaţilor din sănătate, ori de câte ori este nevoie; testarea tuturor pacienţilor; informarea şi formarea salariaţilor, cu pregătirea unui număr mare de salariaţi pentru specializarea Boli Infecţioase; introducerea rapidă, în toate spitalele, a unor proceduri standard, centrate pe precauţiile specifice pandemiei COVID 19; instituirea măsurilor de protecţie a muncii; reinstituirea dialogului la nivel central şi local.

Altă măsură solicitată de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" este utilizarea exclusivă a spitalelor cu circuite adecvate.

"Pot fi utilizate doar spitalele pavilionare, însă cu condiţia ca acestora să le fie construite rapid circuitele adecvate. Soluţia cea mai eficientă credem că o constituie construirea rapidă, în fiecare regiune, a unor facilităţi cu circuite dedicate, destinate tratării pacienţilor aflaţi în stare gravă", se precizează în comunicatul remis de Solidaritatea Sanitară.

Organizaţia sindicală precizează că un număr de 734 salariaţi din sănătate erau confirmaţi pozitiv SARS-CoV-2 duminică, ceea ce face ca 19% din totalul celor infectaţi să fie salariaţi din sănătate.

"Ritmul în care a crescut zilnic, în medie, numărul salariaţilor din sănătate infectaţi SARS-CoV-2 în ultima săptămână a fost de 22,7% (22,7% în plus faţă de ziua anterioară/zi; în data de 30 martie erau 215 salariaţi infectaţi). Dacă se va menţine acest ritm, atunci în 30 de zile vor fi infectaţi toţi salariaţii din sănătate. Procentul salariaţilor din sănătate infectaţi (din total salariaţi) este de 0,367%, adică cu 90% mai mare decât cel al populaţiei generale (0,193%)", se menţionează în comunicatul Federaţiei "Solidaritatea Sanitară".

Având în vedere utilizarea inadecvată a testării, respectiv absenţa testării tuturor salariaţilor, organizaţia sindicală estimează că numărul real al salariaţilor infectaţi ar putea fi cu un ordin de mărime mai mare.

Ca precizări metodologice ale acestor calcule, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" precizează că distribuţia procentelor a fost calculată luând în considerare informaţiile aferente datei de 05.04.2020. Federaţia "Solidaritatea Sanitară" ia în considerare la stabilirea numărului total inclusiv cazurile de salariaţi infectaţi din reţelele sanitare separate (MAPN, MAI, CFR), adică toţi salariaţii care lucrează în sănătate. Intervalul de creştere avut în vedere: de la 215 în data de 30 martie la 734 în data de 5 aprilie. Calculele procentuale s-au raportat la un număr de 200.000 de salariaţi din sectorul public, respectiv un număr de 2.000.000 cetăţeni.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un alt articol din Bursa scria ca in Serbia au gasit focare de COVID-19 in clinici medicale. In Romania 19% din total infectii sunt din randul personalului medical (vezi mai sus).

    Indiferent de tara la care ne raportam, realitatea este ca personalul medical este vector important in raspandirea SARS-CoV-2. Nu suna bine, pentru ca tot ei sunt eroii in lupta contra COVID-19, dar acesta-i adevarul. 

    Testarea, instruirea referitoare la igiena si acordarea de EPP sunt necesare dar nu suficiente.

    Pentru a contracara acest vector de propagare a SARS-CoV-2, ceea ce se instituie acum in Suceava, respectiv carantina institutionalizata, ar trebui extinsa. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb