Singurul festival al televiziunilor locale şi al producătorilor independenţi "Simfest" se desfăşoară anul acesta în Bastionul Croitorilor şi Bastionul Măcelarilor din Cetatea Tîrgu-Mureş, transmite Rompres. Festivalul televiziunilor locale şi al producătorilor independenţi se mută în Tîrgu-Mureş, după ce primele două ediţii au avut loc la Simeria, judeţul Hunedoara. 57 de producţii s-au prezentat deja la această ediţie a festivalului, care va avea loc în perioada 21-28 august, a precizat luni, într-o conferinţă de presă, directorul festivalului, Ioan Ceauşescu. Acesta a subliniat că perioada de înscriere a fost prelungită pînă în data de 31 iulie.
"Au fost trimise producţii din 30 de centre municipii de judeţ din România, dar şi din străinătate, din Canada, Armenia şi Ungaria. Nu s-au înscris deocamdată concurenţii tradiţionali, dar au anunţat că vin", a precizat directorul executiv al festivalului, Corina Ruja, citat de Rompres. Potrivit acesteia, pentru prima dată în cadrul festivalului, producţiile vor fi prejurizate, în perioada 1-7 august. Deschiderea oficială a festivalului va consta în gala producţiilor premiate în ediţiile anterioare ale "Simfest". Cele 16 premii ale festivalului vor fi acordate pentru toate genurile de producţii de televiziune şi multimedia: cel mai bun reportaj de ştiri, cel mai bun reporter, reportaj TV, film documentar, talk-show, videoclip muzical, videoclip publicitar, videoclip electoral, cea mai bună anchetă TV, cea mai bună producţie de divertisment, cea mai bună pagină web (sau CD de prezentare), cea mai bună creaţie multimedia. Totodată, vor mai fi acordate premii pentru scenariu, pentru imagine, premiul special pentru ilustrarea sau protejarea naturii şi Marele Premiu.
Cuantumul acestora va fi de cîteva sute de euro fiecare. Bugetul festivalului este estimat la circa 700 de milioane de lei, iar autorităţile locale vor fi atrase în calitate de coorganizatori. Două premii speciale vor mai fi acordate la ediţia" Simfest 2005" pentru cea mai bună producţie TV inspirată din viaţa unei comunităţi etnice, respectiv pentru cea mai bună producţie a unei televiziuni străine. Ediţia din acest an va înregistra cîteva premiere legate de organizarea de work-shop-uri, o Zi a interculturalităţii, care va include expoziţia de fotografie "Romii" de Jakab Tibor, dar şi un vernisaj al expoziţiei de fotografie "Biserici săseşti fortificate din Transilvania".