FGA susţine că nu poate comunica, direct, date despre activitatea Carpatica Asig posibililor investitori

S.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iunie 2016

FGA susţine că nu poate comunica, direct, date despre activitatea Carpatica Asig posibililor investitori

IIC a acuzat, marţi, "un blocaj de comunicare neobişnuit", renunţând la preluarea asigurătorului

------

Actualizare 16:10 ASF respinge dosarul depus de IIC pentru preluarea Carpatica Asig

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) consideră că dosarul depus de International Insurance Consortium (IIC) pentru preluarea Carpatica Asig nu îndeplineşte mai multe condiţii prevăzute de lege pentru realizarea achiziţiei, de la lipsa unei capacităţi financiare certe de a susţine redresarea asigurătorului, până la structura difuză a acţionariatului potenţialului investitor, şi a decis să respingă oferta, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Procedura de analiză a dosarului, depus prin firma de avocatură Wolf Theiss, s-a finalizat astăzi, a anunţat ASF.

Anticipând o decizie de respingere a dosarului, IIC a transmis ASF o notificare privind renunţarea la intenţia de a achiziţiona o participaţie calificată la Carpatica Asig, Consiliul luând act de această hotărâre.

Până în prezent, singurul investitor care a depus un dosar în vederea preluării controlului Carpatica Asig a fost holdingul IIC, reprezentat de cetăţeanul olandez Jacob Westerlaken.

"ASF a analizat documentaţia depusă de IIC, ajungând la concluzia că potenţialul cumpărător nu putea asigura fondurile necesare restabilirii situaţiei financiare a Carpatica Asig şi nici încadrarea indicatorilor prudenţiali în cerinţele regimului Solvabilitate II - intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. Astfel, IIC solicita o derogare de doi ani pentru îndeplinirea cerinţei de capital de solvabilitate (SCR), în condiţiile în care Legea nr. 237/2015 cere ca SCR să fie restabilită într-un termen de maximum 6 luni, care poate fi prelungit de ASF cu încă 3 luni", se precizează în comunicatul ASF.

În ce priveşte transparenţa şi bonitatea potenţialului investitor, ASF a constatat că tranzacţia urma să se deruleze prin intermediul vehiculului financiar IIC România B.V., o societate cu răspundere limitată înfiinţată în Olanda, la data de 21.03.2016, cu un capital social de 1 euro. Vehiculul respectiv este controlat de firma IIC Group B.V, înfiinţată la aceeaşi dată, şi cu un capital social de 10 euro. Acţionarii IIC Group B.V. sunt societăţile Westerlaken Advisory (80%), cu un capital social de 18.000 de euro, şi Maters Beheer (20%), cu un capital de 18.151 euro, deţinătorii finali fiind persoanele fizice Jacob Westerlaken şi respectiv Michael Maters, a căror capacitate financiară nu a putut fi evaluată pe baza documentelor transmise ASF.

"Concomitent, analiza dosarului depus de IIC a relevat faptul că tranzacţia propusă ar fi avut la bază alte entităţi decât cele comunicate în prima fază, care au fost ulterior modificate şi comasate, iar referinţele privind deţinerile directe şi controlul exercitat între diverse structuri sunt contradictorii".

În acelaşi timp, finanţarea preconizată pentru Carpatica Asig ar fi fost realizată sub formă de împrumuturi rambursabile, purtătoare de dobândă, şi nu prin aport la capitalul social, ca atare neputând fi recunoscută ca o suplimentare a fondurilor proprii pentru acoperirea cerinţei minime de capital şi a cerinţei de capital de solvabilitate.

Consiliul ASF a hotărât respingerea proiectului de achiziţie avansat de IIC şi a luat act de retragerea cererii privind dobândirea de către IIC România B.V. a participaţiei de 100% din capitalul social al Carpatica Asig.

Administrarea Carpatica Asig rămâne în responsabilitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor, urmând ca situaţia financiară a societăţii să fie reevaluată odată cu definitivarea auditului realizat de compania Deloitte. Pe baza concluziilor auditului, ASF va analiza opţiunile strategice disponibile în conformitate cu prevederile Legii privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, pentru protejarea intereselor creditorilor de asigurări şi menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor, conform aeleiaşi surse.

(L.B.)

----------

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) transmite că, în calitate de administrator temporar al "Carpatica Asig", nu poate comunica, direct, date despre activitatea asigurătorului posibililor investitori ai companiei şi precizează că are obligaţia de a păstra confidenţialitatea tuturor informaţiilor la care are acces şi pe care le gestionează în virtutea mandatului primit, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

FGA menţionează că a recepţionat de la reprezentanţii IIC-Internaţional Insurance Consortium, grup care a întrerupt finalizarea procesului de achiziţie a "Carpatica Asig", două solicitări privind transmiterea de documente şi informaţii.

Potrivit Fondului, prima solicitare a fost primită în data de 30 martie 2016 şi viza continuarea schimbului de informaţii iniţiat de acţionariatul "Carpatica Asig", referitor la activitatea companiei. Informaţiile solicitate intrau în sfera datelor vizate de legea 246/2015.

"FGA a transmis reprezentanţilor IIC un răspuns prin care li s-a adus la cunoştinţă faptul că, orice date şi informaţii financiare le pot fi furnizate prin intermediul actualului acţionariat al companiei. FGA, în calitatea de administrator temporar al companiei, are obligaţia, în conformitate cu prevederile art. 117², alin 3, din legea nr. 31/1990 şi cu dispoziţiile art. 1918 alin 2, din noul Cod Civil, să furnizeze acţionarilor informaţiile solicitate", se arată în comunicat.

În data de 18 mai 2016, acţionariatul societăţii Carpatica Asig a solicitat FGA comunicarea unui set de documente şi informaţii privind situaţia financiară actuală a companiei şi indicatorii financiari la data de 31 decembrie 2015. Conform legii, datele au fost furnizate printr-o adresă, precizează FGA.

"Diferenţele dintre situaţiile financiare prezentate de acţionariatul Carpatica Asig către IIC, la 31 decembrie 2015 şi situaţiile financiare supervizate de FGA, pentru aceeaşi perioadă, provin din reinventarierea elementelor patrimoniale ale companiei, precum şi din rezultatele procesului de audit financiar, realizat conform legii, pentru întocmirea situaţiilor financiare, la data de 31 decembrie 2015. Chiar dacă indicatorii financiari din perioada Ianuarie-Mai 2016 indică o însănătoşire a companiei Carpatica Asig, evoluţia nu este încă suficientă pentru desfăşurarea activităţii companiei, fără un aport de capital", se mai arată în comunicatul FGA.

International Insurance Consortium (IIC Group) BV a anunţat, marţi, că a întrerupt finalizarea procesului de achiziţie a "Carpatica Asig", acuzând "un blocaj de comunicare neobişnuit".

"IIC Group a avut o imagine clară asupra planului de revitalizare şi redresare necesar al Carpatica Asig ceea ce ar fi creat un viitor promiţător pentru companie. Din cauza statutului special al Carptica Asig, care este sub administrarea specială a Fondului de Garantare al Asiguraţilor, grupului IIC i-a fost negat accesul la informaţii importante şi relevante referitoare la statusul companiei. În acest blocaj de comunicare neobişnuit, a fost imposibil să stabilim un canal de comunicare eficient cu persoanele responsabile de administrarea şi operaţiunile companiei. În acelaşi timp, situaţia companiei Carpatica Asig se deteriora, iar cifrele prezentate nouă în faza iniţială nu au mai putut fi folosite ca bază pentru redresarea ulterioară a companiei", se arăta într-un comunicat al IIC Group.

"Carpatica Asig" a fost pusă în redresare financiară în 2014, iar la începutul acestui an ca urmare a eşuării procesului de atragere a unui investitor şi de capitalizare, compania a intrat în rezoluţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb