FINANŢAREA EUROPEANĂ Cofinanţare Banca Transilvania: peste 400 milioane lei

Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 24 mai 2011

"Banii europeni trebuie să aibă un efect multiplicator şi să stimuleze accesul IMM-urilor la creditul bancar", a declarat Leonard Cornoiu.

"Banii europeni trebuie să aibă un efect multiplicator şi să stimuleze accesul IMM-urilor la creditul bancar", a declarat Leonard Cornoiu.

Interviu cu Leonard Cornoiu, Director Departamentul Programe Europene, Banca Transilvania

Reporter: Cum caracterizaţi situaţia absorbţiei fondurilor europene în ţara noastră? Care credeţi că va fi gradul de absorbţie al fondurilor europene până la sfârşitul anului 2013?

Leonard Cornoiu: Ne dorim cu toţii un grad de absorbţie cât mai ridicat, însă acesta este un aspect care ţine mai ales de autorităţi şi beneficiarii finali. Spre exemplu, 2010 a fost anul "relansării" pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - POSDRU, prin măsurile întreprinse ajungându-se la un grad al contractării de 80% din valoarea totală a sumelor puse la dispoziţie în cadrul aces-tui program. Este adevărat, contractarea este un indicator categoric, însă pot exista diferenţe majore comparativ cu sumele efectiv cheltuite şi decontate prin program. Este, totuşi, un început. Pe de altă parte, toţi cei implicaţi în acest proces au căpătat o oarecare experienţă atât în atragerea, cât şi în implementarea proiectelor, şi probabil că acest lucru se va vedea în perioada în care va urma.

Reporter: Cât de importante sunt fondurile europene pentru ţara noastră?

Leonard Cornoiu: Fondurile europene sunt vitale pentru dezvoltarea acelor sectoare în care ţara noastră a rămas în urma celorlalte state membre UE, cum ar fi: infrastructura de transporturi, infrastructura din sănătate şi turism. De asemenea, este esenţială contribuţia acestor fonduri nerambursabile la revigorarea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, indiferent dacă activează în sectorul productiv sau de servicii. Banii europeni trebuie să aibă un efect multiplicator şi să stimuleze accesul IMM-urilor la creditul bancar.

Reporter: Care sunt principalele probleme care îngreunează procesul absorbţiei de fonduri europene în ţara noastră? Care sunt soluţiile pe care le vedeţi pentru rezolvarea aces-tor probleme?

Leonard Cornoiu: Principalele probleme sunt de natură structurală. Aici amintesc doar faptul că fondurile europene nu sunt considerate încă fonduri de investiţii care pot stimula dezvoltarea economică. Toa-tă lumea vorbeşte despre aceste fonduri, dar nu sunt promovate acele proiecte care să satisfacă un program de priorităţi strategice sau politici de dezvoltare pe termen lung. De asemenea, mai sunt alte trei dificultăţi majore cu care se confruntă întreprinzătorii: procesul greoi de accesare a fondurilor europene, posibilitatea finanţării proiectelor şi lipsa garanţiilor. Promovarea şi finanţarea investiţiilor prioritare, evaluarea într-un termen decent a cererilor de finanţare, decontarea la timp a plăţilor efectuate de către beneficiari, corelarea unor criterii de eligibilitate cu condiţiile de piaţă actuale sunt doar câteva măsuri care pot rezolva dificultăţile de natură structurală.

Banca Transilvania a făcut deja un pas foarte important încă de la finele anului 2009, în sensul că au fost armonizate condiţiile bancare cu criteriile autorităţilor, astfel încât toţi clienţii să aibă un acces rapid la banii europeni. În plus, BT este prima bancă din România care asigură un răs-puns sau, după caz, propune o ofertă în termen de 10 zile de la depunerea dosarului. În ceea ce priveşte garanţiile, asigurăm - de asemenea - o singură interfaţă cu beneficiarii deoarece împreună cu FNGCIMM am agreat un set de criterii de eligibilitate a solicitanţilor şi proiectelor, astfel încât clienţii băncii obţin rapid co-finanţarea proiectului şi au certitudinea obţinerii garanţiei, fără o altă analiză de către FNGCIMM.

Reporter: Care este oferta de produse Banca Transilvania potrivite pentru cei care doresc să acceseze fonduri europene? Către ce domenii sunt îndreptate produsele Banca Transilvania?

Leonard Cornoiu: Cei interesaţi de cofinanţare BT au la dispoziţie produse de creditare, care pot fi accesate de la orice unitate a băncii. Este vorba de credite de pre-finanţare şi de co-finanţare, scrisori de garanţii bancare pentru implementarea proiectului, scrisori de confort şi conturi speciale, necesare derulării proiectelor europene. Programele cofinanţate de BT sunt din domenii diverse, precum: agricultură, alimentaţie, medicină, farma şi IT, iar prin aceste finanţări ne adresăm companiilor de orice dimensiune din sectorul productiv, de cercetare sau cel destinat infrastructurii. De asemenea, avem în vedere şi instituţiile de învăţământ.

Reporter: Care este nivelul cofinanţărilor acordate de Banca Transilvania până în prezent? Ce domeniu este preponderent?

Leonard Cornoiu: La Banca Transilvania am dezvoltat, începând cu 2010, Platforma de soluţii destinate beneficiarilor de fonduri europene. Până în prezent, valoarea proiectelor europene cofinanţate de Banca Transilvania este de peste 400 milioane lei. S-a remarcat o creştere semnificativă a solicitărilor care au obţinut o finanţare în mediul rural, pentru plantaţii agricole şi ferme de animale, ca urmare o pondere semnificativă în total plasamente o reprezintă PNDR-ul (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală).

Reporter: Ce îi sfătuiţi pe cei care doresc să acceseze fonduri europene?

Leonard Cornoiu: Potenţialii beneficiari care accesează fonduri europene nerambursabile trebuie să ţină cont de o "lecţie" pe care credem că deja au învăţat-o: timpul acordat scrierii, finanţării şi implementării unui proiect este crucial. Discuţia timpurie cu consultantul şi cu banca, pentru a realiza un flux rapid de informaţii, elimină obstacolele pe care beneficiarul le poate întâmpina. Succesul unui proiect constă în planificarea realistă a resurselor - umane şi financiare - precum şi în dialogul des-chis pe care beneficiarul îl are cu cei doi finanţatori: autoritatea de management şi banca.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb