FLORIN CÎŢU: ''Avem nevoie de reforma sistemului de pensii''

G.U.
Politică / 25 mai 2021

''Avem nevoie de reforma sistemului de pensii''

Premierul Florin Cîţu a afirmat, astăzi, că este nevoie de reforme în sistemul de pensii, acestea fiind deja prezentate în strategia fiscal-bugetară şi vor fi transferate şi în PNRR, iar Guvernul "repară ceea ce au stricat pesediştii în ultimii ani", conform Agerpres.

Întrebat în legătură cu eliminarea pensiei anticipate, Cîţu a spus: "Luaţi frânturi din discuţii. Nu avem un plan larg prezentat până acum. Nu a fost o discuţie despre pensia anticipată sau despre alte pensii. Se discută despre reforma sistemului de pensii, iar obiectivul acestui sistem este sustenabilitatea".

"Ştim foarte bine că în România, nu numai în România, la nivelul UE există o problemă cu sustenabilitatea sistemului de pensii, care, în câţiva ani de zile - în 10, 15 ani - s-ar putea să aibă o problemă de sustenabilitate. Astfel, avem nevoie de aceste reforme. Nu este nimic nou. Aceste reforme sunt deja prezentate în strategia fiscal-bugetară care este publică, în programul de convergenţă, care este şi el public şi vor fi transferate şi în PNRR. Nu este nimic în plus sau altceva", a adăugat premierul, înaintea şedinţei conducerii PNL.

Cîţu a menţionat că "Guvernul repară ceea ce au stricat pesediştii în ultimii ani", notează sursa citată.

"Există recomandări de ţară în planul de convergenţă din 2019-2020 pentru guvernele anterioare, ceea ce face acest guvern astăzi este să repare ceea ce au stricat pesediştii în ultimii ani, dar şi în ultimul an, când nu s-au făcut reforme. Asta face acest program de reformă astăzi", a precizat premierul, întrebat dacă aceste reforme au fost recomandate de Comisia Europeană.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat, vineri, Guvernul Cîţu că s-ar fi angajat în faţa Comisiei Europene să nu mai majoreze pensiile, să desfiinţeze pensionarea anticipată şi să majoreze vârsta de pensionare.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Mai concret, PNRR înseamnă înfometare pentru poporul român...nicidecum bunăstarea promisă de neomarxism

    La Olimpiada mincinosilor Holera Galbena(P.N.L) lupta pentru medalia de AUR .Programul lor de guvernare ,are o singura propozitie "De vina este P.S.D-ul"!? Ca structura mafiota depaseste P.S.D-ul.!Dupa ce au inlocuit pe cei 43000 de angajati ai P.S.D-ului(pusculite de colectare pentru banii de partid), cu oamenii lor,au mai angajat inca cel putin 30000 .Daca mafiotii ordinari scot bani din droguri ,prostitutie e.t.c, partidele scot bani din aceste angajeri,adevarate sugative din bugetul statului(de care nu se leaga anumite structuri ale staului mafiot-cum spunea BASESCU)In asemenea conditii e greu sa spunem cand ne vom face bine!!

    In realitate, pt orice domeniu administrat de Guvernul de nulitati si impostori ai lui Cuţu, nu exista decat 3 cuvinte definitorii: inghetari(asta, in cel mai bun caz), taieri si austeritate, in ciuda imprumuturilor astronomice, pe banda rulanta!

    In niciun caz sa nu va ganditi la stimularea natalitatii ca sa fie mai multi contribuabili. Si neaparat sa nu impozitati castigurile de capital. In continuare trebuie amendata si pedepsita munca. Sclavul trebuie sa munceasca pana moare si are dreptul doar la permisie de 15-30 zile pe an.

    Neaparat mai multi bani pentru pensiile speciale si eventual scaderea varstei de pensionare pentru jmecheri. Ce folos sa ai pensie 20-30,000 lei daca nu te poti bucura de ea in floarea varstei. Pas cu pas. Ca sa fie o bataie de joc bine facuta.

    Multa sanatate va doresc! 

    1. Cand vor ramane in Romania doar Iohanis si Citu atunci vor fi crescute pensiile si salariile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb