Premierul Florin Cîţu a anunţat astăzi, la finalul şedinţei de guvern, că proiectul de buget pe 2021 urmează să fie pus în dezbatere publică în cursul zilei de azi sau cel târziu mâine dimineaţă. Deficitul estimat din buget este în acest moment la 7,16% însă ar putea exista modificări de ultim moment, a spus Cîţu, care a mai afirmat că la un asemenea deficit nu poţi să vorbeşti de austeritate bugetară.
Florin Cîţu a mai afirmat că guvernul nu va creşte taxele în 2021 şi că la finele lui 2024 se va reveni la un deficit bugetar de sub 3%. Totodată, premierul a spus că politica fiscală va rămâne stimulativă până în 2023, când creşterea PIB nominal va reveni peste PIB-ul potenţial.
"Deficitul bugetar estimat este de 7,16% din PIB. Deficitul ESA, evaluat de Comisia Europeană şi agenţiile de rating, va fi de aproape 8,2% din PIB, faţă de 9,1% din PIB. Cei de la Comisie nu sunt foarte fericiţi cu această ajustare de sub un punct", a precizat Cîţu.
Acesta a afirmat că investiţiile vor continua să fie prioritare, iar cheltuielile cu investiţiile din buget se ridică la 60,8 miliarde de lei în 2021.
"Vom avea un procent mai mare (la finanţarea europeană) de 50% (cât a fost anul trecut), aproape 60% vor fi fonduri europene şi 40% de la buget. Asta vom încerca să facem în fiecare an. Reducem prin reforme cheltuielile structurale, risipa banului public, miniştrii au acest mandat, iar la sănătate vom continua acele programe şi în 2021. Mai apare o cheltuială suplimentară cu vaccinul şi acei bani sunt în buget", a spus prim-ministrul.
Cîţu a afirmat că politica fiscală va rămâne stimulativă la un deficit de 7% din PIB.
"Toţi vrem bani mai mulţi. Dar 7% din PIB este un deficit foarte mare. Asta înseamnă că politica fiscală este stimulativă în contijnuare. Şi este bine să fie aşa pentru că economia este sub potenţial. Va rămâne sub stimulativă cred eu până în 2023 când Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză ne spune că creşterea PIB nominal va fi peste creşterea PIB potenţial şi la acel moment va fi normal ca politica fiscală să nu mai fie stimulativă", a spus Florin Cîţu.
Acesta a adăugat: "Păstrăm ceea ce a recomandat şi Comisia Europeană şi alte instituţii internaţionale, anume să nu apăsăm prea tare pe frână în acest an. Dar nu putem să fim iarăşi oaia neagră a Europei. Suntem singura ţară cu deficit excesiv, moştenit de la PSD. Am avut şi o criză anul trecut dar vom începe reducerea şi vom reveni sub 3% (deficit bugetar) în 2024. Este un plan credibil pe care îl vom implementa în următorii patru ani de zile. (...) Nu vom creşte taxele. Este o linie roşie pe care nu o vom trece. Asta înseamnă că nu vor fi afectaţi cetăţenii şi companiile private. Este un an în care esstimăm creştere economică, deci eu nu văd chiar aşa rău lucrurile. Să ai un plan de creştere economică de 4% şi un deficit de 7% înseamnă tot un stimul puternic în economie".
Premierul a refuzat eticheta de austeritate pentru planurile privind bugetul.
"Nu este austeritate. Când ai deficit de 7% din PIB nu ai cum să ai austeritate bugetară. Injectăm bani în economie, investiţiile sunt mai mari, niciun venit nu este redus, veniturile sunt la fel ca anul trecut. Nu scade niciun venit. Şi anul trecut în sectorul privat oamenii au stat în şomaj tehnic, sectorul bugetar nu a avut nimic de suferit, nu a scăzut nimic până acum", a declarat Florin Cîţu.
"Azi am discutat în Guvern despre Ordonanţa de urgenţă pentru a reduce cheltuielile structurale. OUG e încă în avizare, azi a fost în primă lectură", a mai spus Cîţu, adăugând că prin ordonanţa respectivă se economiseşte la buget 3,3 miliarde de lei.
"Vom recalibra finanţele României şi vom începe cu o creştere a veniturilor de 13% faţă de anul trecut. Cheltuielile vor creşte cu doar 5% faţă de anul trecut", a spus premierul.
Acesta a mai amintit că cheltuielile cu pensiile din 2020 şi 2021, ca urmare a majorării de 14% din septembrie 2020, cresc faţă de 2019 cu 19 miliarde de lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2021, 17:54)
ati facut deficit mare intentionat ca sa tineti oamenii in saracie si sa ia drumul occidentului . unde sint miliardele sifonate din sanatate ? ce s-au facut cu ele ca nu se vede nimic , mai geniule , al finantelor , care nu ai decat o ideie mica si fixa : stangerea curelei ! aaa , era sa uit , mai ai una , sa servesti bancile , evident ca un servitor !
1.1. Manipulare, propaganda, prostie, prostie multa, pr (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de hateR Rational în data de 10.02.2021, 22:16)
Este fascinant cum PNListii si USRistii au luat placa asta "cu sporurile bugetarilor". La TV si media nu se cheama specialisti, oameni seriosi sa comenteze real problematica. Comenteaza Seidler de la USR cu facultatea pe la Oradia, comenteaza prezentatorii TV habarnisti in general pe orice subiect, comenteaza "privatii" prin commenturi pline de ura, comenteaza orice neavenit numai bugetarii nu comenteaza. Se evidentiaza sporurile cu denumiri aberante care exista doar in anumite institutii si de la ele se generalizeaza la TOATE sporurile si se arata cu degetul ca nemeritate. Dar bugetarii tac si nu se apara. Tac si nu spun ca sporurile de orice tip au fost inventate pentru a compensa diferenta enorma dintre salariul de baza al bugetarilor fata de mediul privat. In privat, nu exista sporuri ca la stat pentru ca baza salariala este corect oferita de angajator. De asemenea, si in privat exista foarte multe companii care ofera diverse sporuri, beneficii diverse (abonamente sportive, abonamente medicale etc.) si foarte bine ca o fac. Nu se spune nimic de patronii care tin angajatii in mizerie cu salariul minim. Sar ITistii ca arsi si rad ironic " mie nu imi da nimeni spor de calculator ca la bugetari si eu stau toata ziua la PC si scriu cod". Dar nu le da nimeni peste bot ITistilor ironici sa le spuna: da baiete nu ai spor dar ce salariu ai tu si ce salariu are un bugetar? (si aici ma refer la bugetarii reali: medici, profesori, politisti si functionari publici). Stii tu cat are un ITist la stat si cat ai tu in privat?? ITistule tu platesti impozitul ca un bugetar (scutitule). Marea problema a Romaniei sunt voucherele de vacanta de 1300 de lei (1450- impozit de 150 de lei) care dispar in 2-3 nopti in camerele de 1 margareta umflate artificial de hotelieri. Dar nu se spune ca si in privat sunt vouchere de vacanta. Nu se analizeaza ca aceste vouchere se duc in HORECA afecata de pandemie. Apoi sunt mari secatoare de buget sporurile de hrana de 350 de lei brut. Numai privatul are drept la tichete de masa. La bugetari e problema capitala si trebuie taiate. Anul acesta bugetarilor trebuia conform legilor in vigoare votate inclusiv de PNL si USR sa le creasca salariile. Nu au crescut si li se taie si sporurile. De ce? Sa se bucure privatul. De parca in Romania exista doar familii monobugetare si monoprivate. Privatii se casatoresc doar cu privatii si bugetarii numai cu bugetarii, nu? Nu zice nimeni nimic de cumpararea rachetelor de la USA. Rachetelor la mana a 5-a pe care oricum cei din Romania nu stiu sa le opereze in caz de nevoie. Se intreaba privatii de ce am cumparat aceste rachete? Nu. Problema e sporul de hrana al bugetarului. Nimeni nu analizeaza serios sporurile aberante din unele institutii speciale politizate care au sporuri de o nesimtire iesita din comun si o baza salariala mare. Nu!! Acolo e tacere. Nu se fac analize obiective. Nu se atinge nimeni de ASF, BNR, Parlament, ANCOM, ANRE si toate companiile de stat care au salarii de mii de euro. Nu zic privatii nimic de SRI, STS, SPP, SIE. Acolo privatul tace chiar daca angajatii respectivi au salarii enorme. Problema privatilor obtuzi cu ochelari de cal sunt bugetarii aia marunti cu salrii de 2000 de lei. Ca asa le zice Seidler si alti terchea berchea de la USR care nu au lucrat o zi in viata lor in privat. Nu pricep ca taierea sporurilor nu va afecta bugetarii de lux, politistii pensionati la 45 de ani care se angajeaza pe post de sef in institutii (ia si pensie si salariu de la stat), sifonarii partidelor, functiile contractuale, functiile specifice, securistii. Nu! Vor fi afectati doar bugetarii mici si simpli. Nu zice nimeni nimic de faptul ca IMM-urile au luat apartamente cu fonduri europene si bugetare strict investitional si au distorsionat piata imobiliara pentru oamenii simpli. Nu vorbeste nimeni obiectiv, serios, fara manipulare. Se vinde mult rahat, multa minciuna si multa manipulare servite de catre oameni fara esenta de la USR si alte partide (nu zice nimeni de referendumul 300 de parlamentari care ar aduce economie la buget considerabila)...rahat servit cu pofta de catre asa zisii "privati". Si pana la urma in 2020 in afara de HORECA obiectiv vorbind ce alte categorii de privati au fost cu adevarat afectati? Manipularea, ura de clase (privat vs. bugetari) si prostia sunt legea in zilele acestea si se uita ca au mai fost momente de acestea in istoria recenta. Tara fara viitor!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2021, 18:38)
O pisica moarta,la CATU la poarta. Asta vor manca Romanii,care au stat in case si nu au mers la VOT. Pofta mare si asta este numai inceputu. Asa ca .........!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2021, 19:19)
daca nu taiati acum ne prabusim ! ce se intampla in sectorul de stat este departe de orice orma economica.sa dai spor de calculator in 2021 cand toata plabeta lucreaza pe calculator e de rasul lumii.daca o tinem asa in 5 ani sarim de 100% din pib datorie publica dupa care situatia greciei este pistol cu apa.de grecia au avut nevoie toti si i au ajutat de noi nu stiu cine plange si alearga sa ne ajute.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2021, 19:55)
pentru anonimul de la 19:19.Babuinule,cred ca tu esti venit de pe alta PLABETA si esti mai sarit de pe fix decat CATU.Pai ce a facut ma HITLERISTU asta mic cu 30 de miliarde de euro pe care i-a imprumutat,si-a cumparat cumva PADURI ca sa le faca Partie de Schii la neamuri. Eu,cred ca si tu esti o LACUSTA care ai clantanit ceva din euroii imprumutati de hitlerel.! Ia vezi BABUINULE ce salarii si pensii au GRECII.? Chiar daca au fost aproape de COLAPS,nu au taiat nici un salariu saui pensie si azi sunt peste Romania ca de la cer la pamant. Daca nu crezi,mergi in Grecia,ca au destui portocali,lamai si maslini prin care sa te cateri tu.!
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2021, 20:10)
nu trebuie sa te dai la mintea acestor satanisti din usr , pe langa ca sint sariti de pe fix , cum bine ai spus , mai trag si pe nas si fura voturi cu rucsacu noaptea .
3.3. Prostie infinita (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2021, 22:31)
Nu are sens sa ii explici unuia ca cel de la pct 3 nimic. El s-a prabusit in cap de la nastere. Este un fanatic USR fara scoala care are un jobulet in privat si care nu se uita la TV. Doar pe smartfione, probabil un Iphone scump pe care nu stie sa il foloseasca decat pentru Facebook sa ia lumina de la USR si cateva site-uri de stiri, Glovo si Uber ca nu este in stare sa ia carnetul de sofer. Din pacate oamenii maturi si seriosi, inclusiv bugetarii tac. Tac si nu se apara. Comenteaza numai aiuritii astia netrecuti prin viata, care habar nu au de institutiile statului, nu au studii economice si care traiesc doar in lumea Netflix. Mai prind si ei la tigara in fata firmei unde lucreaza cate o discutie economica de tipul "barul de la sat cu betivii satului" si apoi comenteaza hater pe internet. Tara fara viitor!
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.02.2021, 07:03)
cam asta este mentalitatea voastra,a celor care depindetide bugetul de stat.Da sunt anjat in mediul privat ,da nu ma uit la tv, da comand cu glovo dar de ce este asta problema dvs? Orice opinie trebuie respectata si eu ca angajat in mediului privat vad ca ideea de productivitate in sectorul de stat nu exista,vad oameni care primesc un job in institutiile statului si asteapta sa iasa la pensie.Am o intrebare: cati oameni au fost concediati pentru incompetenta din sectorul de stat in ultimii 5 ani? de ce toti asteptati sa primiti bani si vi se pare normal sa luati spor de ecran in 2021? hai sa mergem ceva mai departe..cati dintre dvs credeti ca rezistati in mediul privat acolo unde se cere implicare,cunostiinte pe domeniul in care activezi, profitabilitate, idei de crestere business, diferentiere fata de concurenta etc.
Prin comentariile de mai sus nu demonstrati ca sunteti plini de ura ,ca va aparati scaunele cu orice pret ,probabil stiti ca fara pomenile statului trebuie sa mergeti si sa produceti ceva real!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2021, 19:31)
Daca erau ceva alegeri si anul acesta ar fi fost si bani pentru toata lumea. Nefioind alegeri, logic, sunt bani numai pentru anumiti cetateni romani.
5. Am înțeles argumentele lu Catzu
(mesaj trimis de Cristian în data de 10.02.2021, 23:17)
Am înțeles argumentele lu Catzu dar.. el a fost ministru de Finanțe când s-a realizat deficitul de 11%, nu i-a picat din cer acest deficit.
La fel, sporurile bugetarilor au fost prevăzute prin lege care a avut avizul Ministerului de Finanțe condus de Câțu. Cum poți să vii acum sa faci pe fata mare la măritat? Cât de ipocriți sunt ăștia?
Pensiile speciale, sunt de pe vremea lui Burebista, în Romania, permanent se vorbește de ele. Cine îi oprește pe ăștia să le taie mâine, daca pot fi tăiate???