FLORIN CÎŢU: ''Mâine vom aloca Ministerului Sănătăţii 460 de milioane de lei pentru gestionarea pandemiei de COVID-19''

G.U.
Politică / 28 septembrie 2021

''Mâine vom aloca Ministerului Sănătăţii 460 de milioane de lei pentru gestionarea pandemiei de COVID-19''

Guvernul urmează să aloce Ministerului Sănătăţii, mâine, 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu medicamente şi pregătirea paturilor ATI necesare în gestionarea pandemiei de COVID-19, a anunţat premierul Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

"Suntem în mijlocul valului patru, astăzi am avut 11.000 de persoane infectate. Am prezentat colegilor din Biroul Executiv că mâine va fi o hotărâre de Guvern prin care vom aloca 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă, ceea ce arată că pregătirea valului patru a fost suboptimală, ca să fim eleganţi, în ceea ce priveşte medicamentele şi cheltuielile pentru ATI. Dar, punem aceste resurse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru a ne asigura că nu există probleme", a declarat Cîţu, la finalul şedinţei conducerii PNL.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Individul asta pare ca într-adevăr nu înțelege ce i se întâmplă și ce ni se întâmplă nouă, tuturor. Pare în transă. Alo, domnu, acum dai banii? Pana acum trebuia sa faci toate astea, medicamente, locuri la ATI. Te joci cu viețile oamenilor, cu o aroganță nemaipomenită. Principala ta ocupație a fost înlăturarea lui Orban. Acum urmează și acoliții lui. Degeaba vii cu măsuri populiste și le arunci pe repede înainte în fața noastră, deja am văzut cu toții ce ai în cap. Domnule Câțu, pacientul a decedat...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb