Raportul GRECO este dovada modului partizan în care se fac evaluările în ceea ce priveşte sistemul judiciar din România, ignorând în mod sfidător problemele reale din justiţie, susţine vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, într-un comunicat.
"Raportul GRECO publicat azi în cadrul procedurii ad-hoc este dovada modului partizan în care se fac evaluările în ceea ce priveşte sistemul judiciar din România, ignorând în mod sfidător problemele reale din justiţie. Experţii GRECO au ignorat deliberat absolut toate argumentele aduse nu doar de parlamentari, ci şi pe cele ce rezultă atât din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi ale Curţii Constituţionale, decizii ce dovedesc existenţa unor probleme structurale grave ce au adus atingere independenţei justiţiei", a afirmat Florin Iordache.
El spune că, "în aceste condiţii, analiza GRECO este una evident eronată".
"GRECO critică în termeni duri înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi insistă ca aceasta să fie desfiinţată. În schimb, GRECO nu face nicio referire la situaţia existentă anterior înfiinţării acestei secţii, deşi există date publice care confirmă că DNA a deschis din oficiu sute de dosare judecătorilor şi procurorilor, dosare ţinute apoi deschise ani la rând, în care s-au făcut interceptări ale judecătorilor în timp ce aceştia judecau cauze DNA. GRECO îşi exprimă îngrijorarea faţă de independenţa procurorilor, dar nu spune un cuvânt despre cea a judecătorilor, deşi au apărut public înregistrări din care rezultă cum procurorii DNA făceau dosare judecătorilor pentru a-i intimida şi a-i da exemplu", declară Iordache.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor mai arată că GRECO "nu are nicio preocupare legată de faptul că există judecători care au răspuns penal pentru hotărârile pronunţate". "Într-o hotărâre recentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că judecători ai ÎCCJ au fost trimişi în judecată şi suspendaţi din funcţie pentru hotărârile pronunţate, fapt ce a adus atingere gravă independenţei acestora", subliniază el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Un om onest în data de 10.07.2019, 07:29)
Până la urmă contează ce înțelege poporul din acest document.
Mai vin alegeri, în funcție de poziția politica fata de anumite teme primești voturi sau nu.
ALDE a scăzut temporar sub 5 la sută. Se face că nu vede.
PSD merge pe aceeași cale.
Ce va fi vom vedea.
Cred că ar trebui sa dam dovadă de înțelepciune sa luăm ce e bine din recomandările altora, nu suntem noi rupți din soare. Daca eram, nu aveam atâtea probleme in învățământ, sănătate, etc.
2. In zadar se zbate si asuda...
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 10.07.2019, 09:55)
Ce se mai strofoca sobolanul asta ca.canar sa ne convinga ca albu-i negru si negru-i alb.
Parca n-ar fi evident pentru toata lumea ca scopul real al actiunile lor a fost ca infractorii sa fie eliberati si cei care i-au condamnat sa fie bagati la inchisoare.
3. # LOGOREE INFINITĂ
(mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2019, 10:04)
JUSTIȚIA : N-A FOST, NU ESTE ȘI NU V-A FI INDEPENDENTĂ ȘOHAN.... restu-i mimareeeeeeeee!!!!
4. Raportul GRECO este pura politica
(mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2019, 11:50)
Justitia a fost si este politizata si probabil asa va ramane. Cei din GRECO desi ascunsi in spatele unor acronime se fac de ras si terfelesc ideea de justitie. Justitia din Romania nu face nici cat o ceapa degerata desi se pompeaza sute de milioane de euro/an. Din ce se vede justitia comunista era mult mai dreapta cel putin in cauzele de zi cu zi, in interactia justitiabilului cu justitia. Acum furtul a inflorit, justitia il spala, ii explica pagubitului ca nu are ce face, ca exista puterea albirii furturilor prin "puterea lucrului judecat" de niste judecatori incompetenti etc. Justitia este o panarama si daca este politizata sau nu nici macar nu mai conteaza.
5. INCOMENSURABIL DECLASAT ROMAN!
(mesaj trimis de NEAGOE în data de 19.07.2019, 17:04)
CCR ADUNATURA DE BESTII PARALELE CU O REALA JUSTITIE,IORDACHE UN CARACALEAN RASTURNAT DE CARUTA CU IMBECILI,UN NEHALIT LACOM CU TITLURI UNIVERSITARE CUMPARATE DE PE TARABELE ROMANEI AFTER DEC.89', CA MAJORITATEA TEMBELILOR POLITICHIEI ROMANESTI SI OLTENESTI, CA TOATA FAMILIA CU TOT CU PROGENITURA =O TAMPITA AIDOMA LUI TAC-SU !
INTREBAREA ESTE CUM ROMANII AU AJUNS SA AIBA UN ASEMENEA INFECT STUPID CA SI ''DECIDENT'' IN JUSTITIE..!? EVIDENT SUNT SUSTINUTI DE JUSTITIA CCR ALCATUITA FIX DE CATRE PSD...!
DE CE S-A ACEPTAT A SE AJUNGE AICI !? PENTRU CA ROMANII ISI DORM SOMNUL RATIUNII LOR DE 30 DE ANI..! IORDACHE= INGINER DE MOBILA CU O NEVASTA PROPULASATA IN SISTEM FIX PE CRITERII DE NEPOTISME ... MANANCA BANI FARA NUMAR DE LA BUGET PENTRU A PUNE IREVERSIBIL PE BUTUCI ROMANIA SI ROMANII...!!! MASCARISCUL MERITA PEDEAPSA CAPITALA ...CURAND ..!!!!