FLORIN JIANU: "Concurenţa neloială, birocraţia, lipsa de finanţare - problemele mediului de afaceri"

Ziarul BURSA #Companii / 17 iulie 2017

Cele mai mari probleme ale mediului de afaceri sunt concurenţa neloială, birocraţia, lipsa de finanţare şi lipsa forţei de muncă, a declarat vineri preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, acesta apreciind că doar şapte din zece întreprinzători se autofinanţează.

Florin Jianu a spus, la lansarea lucrării "Carta Albă a IMM-urilor din România 2017", realizată în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat: "Am constatat că în anul 2017 birocraţia a căzut pe locul al doilea ca principală problemă a mediului de afaceri. Dacă în anul 2016, birocraţia arăta un procent de peste 60%, în acest moment este un procent de 46%. Pe locul întâi a urcat, ca principală problemă, concurenţa neloială, care înseamnă de fapt economie la negru, înseamnă că întreprinzătorii oneşti pierd în comparaţie cu întreprinzătorii incorecţi şi înseamnă că statul în ansamblul lui pierde mai mult".

El afirmă în acest sens că, dacă ne uităm la bugetul de stat, la încasări şi la cheltuieli, societatea în ansamblul ei pierde.

"Pe de altă parte, percepţia asupra mediului de afaceri este crescută. Dacă anul trecut, numai 13% dintre întreprinzători considerau o evoluţie pozitivă a mediului de afcaeri, în acest an 26% de întreprinzători, deci o creştere dublă, consideră că mediul de afaceri are o evoluţie pozitivă", menţionează Jianu, potrivit News.ro.

Există probleme, însă, în continuare, spune preşedintele CNIPMMR: "Acum doar şapte din zece întreprinzători se autofinanţează. Mai puţin de 20% dintre întreprinzători sunt interesaţi de fonduri europene. Şi doar 0,12% dintre întreprinzători au semnat un contract pe fonduri europene, ceea ce înseamnă extrem, extrem de puţin, în condiţiile în care România beneficiază de peste 22 miliarde euro din fonduri europene".

Despre faptul că foarte puţine persoane cu vârsta de peste 55 de ani îşi deschid o afacere, Jianu spune că în prezent nu există un program să susţină această categorie de vârstă.

"Cred că structura socială a României nu încurajează, după o anumită etapă, activitatea în rândul oamenilor. Oamenii preferă să iasă la pensie şi pur şi simplu să devină inactivi. Dacă ne uităm la programele de susţinere a start-up-urilor în rândurile veteranilor, în SUA expertiza acestor oameni este extrem de folosită", spune Jianu.

El consideră că este nevoie atât de finanţare, cât şi de iniţiativă.

Lucrarea "Carta Albă a IMM-urilor din România", care anul acesta ajunge la cea de-a 15-a ediţie, este cel mai important raport de cercetare privind situaţia IMM-urilor din România, fenomenul antreprenorial, performanţele şi problematica IMM-urilor fiind un titlu de referinţă în literatura de specialitate, atât în România cât şi la nivelul Uniunii Europene.

În fiecare an, 1.500 de întreprinzători răspund la ancheta CNIPMMR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb