Florin Roman, vicepreşedintele PNL a declarat, într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre, că: "Războiul din PSD pune cruce şi Centenarului Marii Uniri! Schimbările dese de miniştri ai Culturii, unde au fost schimbaţi toţi secretarii de stat, ultimul chiar în această săptămână, au generat blocarea tuturor celor 2048 de proiecte selectate de Departamentul Centenar."
"Cu toate că avem deja o lege aprobată de Parlament, promulgată de preşedintele Iohannis, Ministerul Culturii nu a semnat nici până la momentul acesta contractul cu sculptorul pentru realizarea Monumentului Unirii de la Alba Iulia!", a mai adăugat acesta.
"Atrag atenţia la modul cel mai serios că luptele interne din PSD şi incompetenţa acestor oameni pun în pericol Anul Centenarului Marii Uniri, dar şi realizarea Monumentului Unirii! Închipuiţi-vă cum ar arăta de 1 Decembrie 2018 Alba Iulia cu un parc amenajat şi o imensă groapă unde ar fi trebuit ca Ministerul Culturii să realizeze acest monument al Centenarului? Şi cu sute de mii de oameni veniţi sa sărbătorească Marea Unire!? Nu înţeleg dacă este doar incompetenţă sau toate aceste manifestări sunt sabotate cu sprijinul tacit al liderilor UDMR care au declarat răspicat că "Anul Centenarului este unul de doliu"!", a mai punctat Florin Roman.
1. fără titlu
(mesaj trimis de marius în data de 09.03.2018, 17:16)
sarbatorim centenarul prin lupte interne in partidul hotilor