FONDUL PROPRIETATEA - DOI ANI DE LA LISTARE Niţă: Numirea şefului Complexului Oltenia este legală

A.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 24 ianuarie 2013

Numirea directorului general al Complexului Energetic Oltenia, cu un mandat de patru ani a fost făcută legal, a declarat, ieri, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie. Fondul Proprietatea (FP) a criticat numirea lui Laurenţiu Ciurel la conducerea Complexului Oltenia de către un Consiliu de Supraveghere Provizoriu, care nu a fost selectat în baza ordonanţei privind implementarea managementului profesionist în companiile de stat.

FP a mai arătat că procesul de selecţie a directorului general de la Complexul Oltenia a fost defectuos pentru că alţi candidaţi de pe lista scurtă înaintată de firma de recrutare nu au fost intervievaţi.

Ministrul Niţă a comentat: "FP poate să critice ce vrea şi cât vrea. Contractul cu firma de recrutare a fost în regulă. Consiliul de Supraveghere al Complexului Oltenia avea toate drepturile, chiar dacă era interimar, să-l numească în funcţie pe Laurenţiu Ciurel. Din moment ce o companie de recrutare spune că Laurenţiu Ciurel este bun de manager, nu avem ce comenta".

Laurenţiu Ciurel a fost numit, luni, de către Consiliul de Supraveghere al Complexului Oltenia, în funcţia de director general, cu un mandat de patru ani. Domnia sa a venit la conducerea societăţii în luna octombrie. El a fost selectat de o firmă de recrutare angajată de Ministerul Economiei să caute manager profesionist pentru Complexul Oltenia.

Întrebat ce sens a mai avut angajarea firmei de recrutare dacă a fost confirmat pe post acelaşi director general, Constantin Niţă a răspuns că firma şi-a făcut treaba întrucât a confirmat aptitudinile manageriale ale lui Laurenţiu Ciurel.

200 milioane de lei, profitul Complexului Oltenia

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat pe 31 mai 2012 prin fuziunea Complexului Energetic Rovinari SA, Complexului Energetic Turceni SA, Complexului Energetic Craiova SA şi a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) SA. Conducerea Complexului Oltenia estimează, pentru 2012, respectiv după şapte luni de funcţionare, că societatea va avea o cifră de afaceri peste 2,2 miliarde lei şi un profit brut de peste 200 milioane lei.

Autorităţile doresc să listeze Complexul Oltenia la Bursa de Valori Bucureşti, fiind planificată şi agreată cu FMI vânzarea unui pachet de 15% din acţiuni, în urma unui aport de capital. Fondurile obţinute din listarea la bursă a pachetului de 15% vor fi utilizate pentru inves- tiţii. Etapele legale pentru parcurgerea acestui demers se vor derula în cursul anului 2013, susţine conducerea producătorului de energie.

Complexul Oltenia va găzdui cea mai mare investiţie energetică a Chinei din Europa. Este vorba de un grup nou de 600 MW, în valoare de un miliard de euro, care va fi construit la Rovinari de China Huadian Engineering. Memorandumul de înţelegere a fost aprobat în ianuarie de Consiliul de Supraveghere al societăţii.

Noua unitate de la Rovinari va genera înfiinţarea a 1.000 de noi locuri de muncă şi va securiza alte 3.000 de locuri de muncă. Finanţarea va fi asigurată de compania chineză şi nu vor fi acordate garanţii de stat. Compania de proiect va fi înfiinţată în luna octombrie a acestui an, iar construcţia centralei va dura trei ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb