FONDUL PROPRIETATEA - TREI ANI DE LA LISTARE Brokerii: "Lichidarea FP, mai încolo"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 22 ianuarie 2014

Brokerii: "Lichidarea FP, mai încolo"

Acţiunile Fondului Proprietatea au avut un parcurs fulminant, în 2013, săltând cu aproximativ 50% faţă de finalul lui 2012, cu ajutor din partea programului de răscumpărare de acţiuni proprii, care a cuprins şi o ofertă accelerată la preţul de 1 leu/acţiune. Cotaţia FP a închis anul trecut la 0,8335 lei/unitate, după ce tranzacţiile pe acest emitent au însumat 4 miliarde de lei, 36,44% din totalul bursei. Titlurile FP au performat mai bine decât principalul indice BET (26,10%) şi indicele compozit BET-C (20,04%).

Brokerii sunt de părere că performanţele din 2013 sunt greu de replicat. După ce acţionarii Fondului au pus presiune tot mai mare pe administrator, condiţionându-i mandatul de criterii de performanţă, brokerii spun că vânzările din portofoliu vor continua, însă aceştia nu se aşteaptă la lichidarea fondului, pe termen scurt-mediu.

MIHAI CHIŞU, "Swiss Capital": "Strategia pusă în aplicare conduce spre ideea desfiinţării FP"

Strategia pe care Fondul Proprietatea a pus-o în aplicare în urma consultărilor pe care le-a făcut în rândul investitorilor săi conduce spre ideea desfiinţării acestuia, dar să nu credem că acest aspect se va îndeplini peste noapte, este de părere Mihai Chişu, broker "Swiss Capital".

Domnia sa speră ca acest proces să fie însoţit de listarea cât mai multor companii din portofoliul fondului, astfel încât lichiditatea pieţei româneşti de capital să se îmbunătăţească considerabil.

Mihai Chişu ne-a declarat: "Evoluţia acţiunilor FP, de-a lungul anului 2013, a fost una extrem de remunerativă, mult peste dobânzile bancare, mai ales în condiţiile în care discutăm despre cea mai lichidă acţiune românească, adică cel mai uşor de accesat titlu în portofoliul oricărui potenţial investitor. Listările de companii ce sunt prezente în portofoliul Fondului, precum şi acţiunile corporatiste din ultima perioadă sub forma «buy-back»-urilor, vânzărilor speciale etc. au propulsat această acţiune printre preferinţele tuturor categoriilor de investitori".

În opinia brokerului, avantajele pe care le-a adus listarea FP sunt numeroase, oferind pieţei pe lângă un emitent valoros, o serie de beneficii ce se traduc în lichiditate, notorietate, o mai largă deschidere a bursei româneşti faţă de pieţele externe şi, nu în ultimul rând, un bun exemplu de aplicare a bunei guvernanţe corporative.

În opinia lui Mihai Chişu, comportamentul Franklin Templeton a fost apreciat de comunitate, rolul său proactiv fiind adesea unul la care au aderat şi alte categorii de investitori. Brokerul se aşteaptă ca acţiunile corporative ale FT să continue în acelaşi registru.

MIHAI CĂRUNTU, BCR: "Listarea FP nu a reprezentat un medicament miraculos pentru creşterea lichidităţii BVB"

Listarea FP a adus la BVB investitori instituţionali străini care, până în 2011, nu au fost activi în România, spune Mihai Iulian Căruntu, Coordonator Echipa Cercetare Piaţă de Capital din cadrul BCR.

Domna sa a continuat: "Aceştia au investit şi în alte titluri de la BVB. Una peste alta, listarea FP a crescut decisiv vizibilitatea unor companii importante de la BVB la nivel internaţional şi a îmbunătăţit standardele de guvernanţă corporatistă în companiile controlate de stat, ceea ce reprezintă un fapt esenţial. Pe de altă parte, lichiditatea BVB va sta în 2014 la un nivel de 10-15 milioane euro pe şedinţă, dar acest prag reprezintă foarte puţin ţinând seama că un singur emitent din Austria, Ungaria sau Cehia precum OMV, OTP sau CEZ înseamnă, de asemenea, minim 10-15 milioane de euro pe şedinţă. Cu alte cuvinte, s-a dovedit că listarea FP nu a reprezentat un medicament miraculous pentru creşterea lichidităţii BVB. În acest sens, prezenţa FP şi listările de companii de stat din 2013 şi 2014 reprezintă condiţia necesară, nu însă şi suficientă pentru mutarea BVB pe un palier de dezvoltare cu adevărat superior celui actual. Fără listarea de companii private cu adevărat importante începând din 2015, BVB nu îşi va depăşi condiţia actuală de piaţă de acţiuni, care a rămas sensibil în urma nivelului de dezvoltare a economiei româneşti".

În opinia domnului Căruntu, perspectiva teoretică a unei desfiinţări a Fondului Proprietatea este încă îndepărtată şi, oricum, se pune problema unei colecţii de active reziduale cu care fondul închis de investiţii va rămâne în portofoliu (companii nelistate dintre cele mai puţin interesante, pentru care s-ar găsi foarte greu, la un preţ decent, cumpărători de către Franklin Templeton): "O accelerare a procesului de vânzare de active este strans legată de aprobarea de către acţionari, dar mai ales, ulterior, de aprobarea de către ASF a politicii de distribuţie de dividende suplimentare prin reducerea capitalului social (prin intermediul reducerii valorii nominale a acţiunii FP).

Inclusiv prin prisma unor elemente tehnice, doar finanţarea unor programe de răscumpărare pentru susţinerea acţiunii FP în piaţă sau derularea unor oferte de răscumpărare (precum aceea derulată la sfârşitul anului 2013) nu va impune probabil un ritm alert de vânzări de active de către Franklin Templeton. Astfel, fără activarea, cel puţin în acest an, a instrumentului de remunerare al acţionarilor reprezentat de distribuţiile suplimentare de cash, nu vom asista la vânzări agresive de active, ceea ce va susţine oricum preţul acţiunii FP. Din punct de vedere fundamental, FP va beneficia indirect în 2014 şi 2015 de efectul pozitiv al liberalizării pieţei de electricitate şi gaze asupra profitabilităţii şi dividendelor distribuite de producătorii de gaze şi electricitate din portofoliu".

Dincolo de implicaţiile politicii de vânzare de active asupra preţului acţiunii FP, trebuie spus că vânzările de participaţii la emitenţi importanţi de la BVB nu înseamnă decât dezvoltarea pieţei de capital de la Bucureşti prin creşterea substanţială a «free-float»-ului unor companii strategice din energie precum Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica etc., opinează analistul BCR. Potrivit domniei sale, acest lucru va creşte lichiditatea acţiunilor importante de la BVB şi va atrage investitorii străini către acţiunile româneşti, cel mai bun exemplu urmând să fie reprezentat, începând cu 2014, de către Transgaz, care a ajuns la un «free-float» de 41,5% după lichidarea de către FP a participaţiei sale.

Potenţialul de apreciere al cotaţiei FP este sensibil limitat pe termen scurt, după o creştere cu peste 50%, în 2013, consideră analistul citat, care adaugă că tentaţia investitorilor instituţionali străini de a-şi marca profiturile substanţiale pe FP este factorul care va limita pe termen mediu potenţialul acţiunii: "Preţul acţiunii FP la actuala cotaţie înseamnă un randament al dividendului net estimat pe 2013 de 5%, adică unul foarte atractiv. Acest fapt demonstrează că preţul actual al acţiunii FP este la un nivel sustenabil pentru a reprezenta o bază de creştere pe termen scurt şi mediu. Pe de altă parte, predictibilitatea anunţului unor noi programe de răscumpărare importante (după ce ASF va admite anularea acţiunilor achiziţionate în programele deja încheiate) va susţine cotaţiile şi în 2014, Franklin Templeton fiind forţat să accelereze reducerea discountului de tranzacţionare către 15%, aşa cum au impus acţionarii la ultima AGA.

În funcţie şi de dinamica pieţelor externe, cred că acţiunile FP vor sta anul acesta între un preţ de 0,8 şi 0,9 lei/acţiune, cu o probabilitate mai mare de evoluţie către limita superioară a intervalului în varianta în care se va debloca tehnic posibilitatea iniţierii unor noi programe de achiziţie de acţiuni proprii".

Mihai Căruntu se aşteaptă ca, în 2014, activitatea Franklin Templeton să se desfăşoare în aceleaşi coordonate, adică marketing internaţional pentru FP şi participaţiile importante din portofoliu şi presiuni pentru guvernare corporatistă şi listarea companiilor nelistate importante din portofoliu, în frunte cu Hidroelectrica. "Principalul semn de întrebare rămâne cel legat de amploarea programului de vânzări de participaţii importante din 2014 şi 2015, având în vedere presiunile acţionarilor FP de reducere a discount-ului de tranzacţionare de la 34% în prezent către 15% la jumătatea anului 2015 (aşa cum s-a votat la AGA din noiembrie)", a mai adăugat analistul.

NICU GRIGORAŞ, "Intercapital Invest": "Vânzările de pachete din portofoliu probabil se vor intensifica"

2013 a fost un an de excepţie pentru Fondul Proprietatea, opinează Nicu Grigoraş, Director Departament Front Office SSIF "Intercapital Invest".

"Randamentul total de aproximativ 58% (greu de replicat în viitor), creşterea ponderii acţiunilor listate în portofoliul fondului la 55% (prin listările Romgaz şi Nuclearelectrica) şi diminuarea discount-ului preţului faţă de VUAN sunt doar trei aspecte care fac din 2013 cel mai bun an de la listarea FP la BVB", ne-a declarat domnul Grigoraş, care adaugă: "Având în vedere politica investiţională impusă de acţionari administratorului FP, prin stabilirea criteriilor de performanţă, este de aşteptat ca evoluţia pozitivă să continue şi în 2014, însă este greu de crezut că mai pot fi atinse randamente similare cu cele din 2013.

Răscumpărările de acţiuni proprii probabil vor continua, posibil chiar prin oferte de cumpărare similare cu cea din finalul anului 2013, dividendele vor fi din ce în ce mai consistente şi nu este exclus ca o altă propunere de listare pe pieţele externe să fie supusă votului acţionarilor în următoarele adunări generale.

Vânzările de pachete de acţiuni din portofoliu probabil se vor intensifica pe fondul aprecierilor pieţei autohtone".

Nicu Grigoraş apreciază că Franklin Templeton a avut dublu rol pe piaţa românească, administrator al FP şi unul dintre cei mai mari investitori prin fondurile pe care le administrează: "În 2011, un an extrem de greu pentru piaţa autohtonă, fără prezenţa FT în piaţă, lichiditatea ar fi scăzut şi mai dramatic, la fel şi preţurile. Prin cumpărările pe care le-a făcut în ultimii ani, FT a fost contrapartea multor fonduri de investiţii străine care, pe fondul scăderilor încasate în 2008-2009, au fost forţate să renunţe la deţinerile de la BVB. În calitate de administrator al FP, FT a adus în România standardele folosite pe pieţele externe în ceea ce înseamnă guvernanţa corporativă, transparenţa, managementul portofoliului, relaţia cu investitorii, analiştii etc., standarde din care toată comunitatea de investiţii autohtonă a avut de învăţat (companii listate, instituţii ale pieţei, investitori etc.). Activismul FT în ceea ce înseamană listarea companiilor de stat aflate în portofoliul FP a dus la dezvoltarea pieţei financiare în timp ce încercarea de transparentizare şi îmbunătăţire a managementului companiilor de stat în care FP are deţineri şi care urmează să fie listate la BVB impulsionează îmbunătăţirea mediului de afaceri în România".

Criteriile de performanţă stabilite de acţionari, la ultima AGA, vor determina administratorul FP să continue sau chiar să intensifice politicile agresive de distribuire de cash către acţionari (prin răscumpărări, dividende, reduceri de capital social etc.), apreciază brokerul citat. În opinia sa, pentru a putea fi susţinute aceste distribuiri de cash, administratorul FP va trebui să vândă în continuare din deţinerile fondului. "Vânzările au făcut mulţi participanţi la piaţă să devină sceptici cu privire la viitorul Fondului Proprietatea", spune domnul Grigoraş, care nu crede încă că temerile sunt întemeiate, cel puţin pentru următorii ani.

ALIN BRENDEA, "Prime Transaction": "Listarea FP - borna pentru un nou ciclu de dezvoltare a pieţei de capital"

Listarea Fondului Proprietatea poate fi considerată borna pentru un nou ciclu de dezvoltare a pieţei locale de capital, este de părere Alin Brendea, Director General Adjunct "Prime Transaction".

Potrivit domniei sale, cele mai importante avantaje ale cotării FP sunt creşterea lichidităţii, vizibilitatea mai bună a pieţei, atragerea unor investitori importanţi în acţiuni româneşti, creşterea gradului de aplicare a standardelor guvernanţei corporatiste.

"Nu cred că, cel puţin pe un orizont de timp scurt şi mediu, putem să ne aşteptăm la desfiinţarea FP", ne-a spus domnul Brendea, adăugând: "Sunt şanse mari, în schimb, să asistăm la continuarea politicii de reducere a activului prin distribuire către acţionari sau anularea acţiunilor proprii răscumpărate.

Evident, o astfel de evoluţie nu este una pozitivă pentru piaţa bursieră, însă dreptul acţionarilor unei societăţi să aleagă ceea ce este favorabil pentru ei nu poate fi contestat".

După o evoluţie foarte bună a cotaţiei FP, în 2013, Alin Brendea spune că, probabil, şi 2014 va fi un an bun pentru cotaţia FP, fiind foarte probabil să asistăm la noi maxime istorice de tranzacţionare.

ADRIANA MARIN, SSIF Broker: "Ne aşteptăm ca FP să înceapă să vândă din deţinerile mai lichide"

Potenţialul de apreciere al acţiunii FP în 2014 este limitat, mai ales atât timp cât programul de răscumpărări de acţiuni proprii nu este reluat (acest lucru e întârziat de amânarea aprobării noului statut de către ASF, modificări în care se prevede anularea acţiunilor din primul program de răscumpărări de acţiuni proprii) şi mai ales dacă vor exista întârzieri în calendarul de listări anunţat de Guvernul român, este de părere Adriana Marin, director de analiză al "SSIF Broker".

Domnia sa se aşteaptă ca FP să înceapă să vândă din deţinerile mai lichide şi listate (în principal Petrom, Nuclearelectrica, Romgaz) pentru a-şi procura resursele pentru programul de răscumpărări, distribuţia de dividende şi alte tipuri de distribuţii.

Adriana Marin ne-a declarat: "Portofoliul Fondului Proprietatea a rămas în continuare predominant cu expuneri în companii deţinute majoritar de statul român din sectorul energetic. În ultimii doi ani cu precădere, nu a existat un management activ al portofoliului, FP axându-se pe vânzări de deţineri cu pondere mică în activul net (excepţie fiind deţinerile în Azomureş şi Transgaz). FP nu şi-a materializat încă planurile de vânzare a deţinerilor în companiile de distribuţie şi furnizare de electricitate şi gaz (cu o pondere de circa 16% în valoarea activului net), din cauza unor litigii în desfăşurare între statul român şi acţionarii majoritari ai acestora cât şi a unor neclarităţi în legislaţia specifică sectorului.

Pe partea de achiziţii, FP s-a concentrat pe eventuale subscrieri în majorări de capital la companiile din portofoliu pentru a-şi menţine ponderile în capitalul social al acestora (mai recent, cazul Nuclearelectrica), iar în 2011 a făcut achiziţii de acţiuni ale băncilor austriece Raiffeisen International şi Erste Bank. Totodată, FP a indicat de nenumărate ori că răscumpărările de acţiuni proprii reprezintă cea mai bună investiţie, datorită faptului că acestea se tranzacţionează cu un discount faţă de VUAN. Rămâne de văzut dacă FP va subscrie în IPO Hidroelectrica cele 3,74% alocate pentru a nu fi diluat, aşa cum a procedat în cazul Nuclearelectrica, întrucât aceasta ar presupune un efort financiar destul de mare". Astfel, analistul SSIF Broker nu se aşteaptă la modificări majore în structura portofoliului pe sectoare în perioada imediat următoare.

Doamna Marin a mai precizat că FP va beneficia de un flux de venituri din dividende de la câteva participaţii importante (în principal Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica), iar progamul de listări anunţat (la Hidrolectrica, CE Oltenia) va seta noi referinţe în evaluarea acestor deţineri din VAN (posibil la valori inferioare, mai ales la CE Oltenia, faţă de cele curente).

"Liberalizarea preţurilor la electricitate şi gaze oferă perspective mai bune pentru situaţiile financiare ale unor companii importante din portofoliul FP (în principal SNP, SNG, SNN şi Hidroelectrica), ceea ce are impact direct asupra dividendelor potenţiale pe care acestea le pot distribui către FP şi deci ale celor pe care FP le poate distribui acţionarilor săi.

Doamna Marin consideră că perspectiva desfiinţării Fondului Proprietatea este destul de redusă şi îndepărtată. Analistul SSIF Broker vede mai degrabă un proces de reducere lentă a activelor Fondului (şi deci a capitalizării) în urma vânzărilor de active care vor avea loc în timp şi gradual, la presiunea acţionarilor FP, care vor dori distribuţii cât mai mari (sub formă de dividende, alte distribuţii, anulări de acţiuni proprii răscumpărate).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb