FONDURI EUROPENE Proiecte de infrastructură de 250 de milioane de euro

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 12 noiembrie 2008

Proiecte de infrastructură de 250 de milioane de euro

Ministerul Transporturilor a depus spre evaluare la Comisia Europeană patru proiecte mari de infrastructură, cu o valoare de 250 milioane de euro, ce urmează să fie finanţate prin intermediul fondurilor europene. Secretarul de stat, Barna Tanczos, a declarat, ieri, la un seminar dedicat absorbţiei fondurilor europene în transporturi: "Proiectele vor fi finanţate prin Programul Operaţional Sectorial - Transport. Din acestea, trei au fost trimise deja spre evaluare Comisiei Europene, unul fiind în evaluarea Autorităţii de management".

Unul dintre proiecte este Autostrada Cernavodă - Constanţa, care are finanţare din partea Băncii Europene de Investiţii - 250 milioane de euro. Suma pe care ar trebui să o co-finanţeze statul român urmează să vină din fonduri europene - 70 milioane de euro. Potrivit Agerpres, un alt proiect este centura ocolitoare la nivel de autostradă a municipiului Constanţa, cu o valoare totală de 191,5 milioane de euro, din care 86 milioane de euro sunt de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), respectiv 52,7 milioane de euro din fonduri europene şi restul de la buget.

Al treilea proiect mare care a fost deja trimis spre evaluare Comisiei Europene este cel al construirii unui dig de larg în Portul Constanţa, cu o valoare de 143,99 milioane euro. Din această sumă, 83,7 milioane de euro sunt de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar restul va veni de la bugetul de stat.

Al patrulea proiect, care se află în evaluarea autorităţii de management, este cel al reabilitării DN24, limita de judeţ Galaţi - Vaslui - Crasna - Albiţa, cu un buget total de 135,3 milioane de euro, din care peste 86 milioane vor veni de la FEDR. Restul va fi asigurat de la bugetul de stat.

Ministerul Transporturilor a mai depus alte 10 proiecte mici. Astfel, toate cele 14 investiţii urmează să primească 360 milioane de euro prin POS-T. Valoarea totală a acestor proiecte este de circa 858 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb