Fondurile comunitare nu vor fi uşor de obţinut

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 27 aprilie 2006

Bujor Bogdan Teodoriu: Există unele super-reglementări, dar şi termeni ai aquis-ului comunitar pe care instituţiile interne i-au interpretat greşit

Ţara noastră ar putea avea probleme destul de mari, în următorii ani, în ceea ce priveşte participarea eficientă la absorbţia fondurilor comunitare. Bujor Bogdan Teodoriu, consilier al preşedintelui Traian Băsescu, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de "Transparency International", că aceste probleme nu pot fi evitate decît prin îmbunătăţirea modului de gestionare a bugetelor de către administraţiile publice locale.

Consilierul prezidenţial a mai spus că "ţara noastră a avut o abordare simplistă în ceea ce priveşte strategia de aderare la Uniunea Europeană", fapt care, în opinia domniei sale, ar putea influenţa negativ o serie de aspecte ce ţin de modul în care vor fi folosite şi de cuantumul sumelor de care ţara noastră ar putea dispune începînd cu anul viitor.

De asemenea, domnul Teodoriu este de părere că trebuie îmbunătăţită capacitatea administraţiei publice locale, iar accentul trebuie pus pe raţionalizarea instituţională şi pe aspectul bugetar al reformei din administraţia locală.

Pe de altă parte, deşi timpul rămas pînă la momentul 1 ianuarie 2007 este din ce în ce mai scurt, ţara noastră are încă probleme în ceea ce priveşte capacitatea legislativă, asupra căreia, spune domnul Teodoriu, "trebuie lucrat rapid şi eficient".

Problemele sesizate de consilierul prezidenţial în acest sens sînt legate de existenţa unor super-reglementări, precum şi de existenţa unor termeni ai aquis-ului comunitar pe care instituţiile interne i-au interpretat greşit.

Bujor Teodoriu a ţinut să vorbească şi despre achiziţiile publice, despre care a spus că, în acest segment, transparenţa actului în sine "este departe de cele mai bune practici", iar acest tip de instrument bugetar trebuie reglementat cît mai eficient.

Consilierul prezidenţial consideră că o soluţie prin care reprezentanţii autorităţilor publice locale din ţara noastră ar putea fi informaţi şi instruiţi eficient ar fi încheierea unor parteneriate cu instituţii omoloage din cadrul statelor UE. Acestea ar putea oferi know-how-ul necesar implementării reformelor în domeniu.

Pe de altă parte, Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a declarat că "este greu de apreciat, în acest moment, în ce măsură ţara noastră va avea capacitatea de absorbţie a fondurilor comunitare destinate acesteia după integrare". Domnia sa ne-a mai spus că în toate statele recent acceptate în Uniunea Europeană, a existat o perioadă după momentul integrării, în care capacitatea de absorbţie a fost slabă, aşadar cazul ţării noastre nu ar fi o excepţie, dacă s-ar adeveri previziunile mai puţin optimiste.

Florin Pogonaru a menţionat că există în ţara noastră instituţii financiare care au început să-şi dezvolte structuri puternice (cazul anumitor bănci), prin care derulează programe de informare şi consiliere a agenţilor economici care doresc să acceseze fonduri comunitare. Aceste instituţii ar urma ca, în momentul în care proiectul respectivului agent economic este acceptat de organismele de gestiune a fondurilor comunitare, să aloce, pe lîngă banii veniţi de la UE, împrumutul necesar solicitantului pentru acoperirea întregii sume de care acesta are nevoie pentru demararea respectivului proiect.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb