Fondurile de pensii au ajuns la active de 2,75 miliarde euro

F.A.
Bănci-Asigurări / 10 iulie 2013

Fondurile de pensii au ajuns, după primele şase luni, la un număr total de participanţi de 6,2 milioane (conturi individuale) şi administrează active nete de 2,75 miliarde euro, arată calculele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la mijlocul anului la un număr total de 5,9 milioane de participanţi, dintre care însă pentru doar 3,6 milioane sunt virate contribuţii lunare de către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

De la lansare şi până la finele primului semestru, fondurile de pensii au primit în administrare contribuţii brute totale în valoare de 9,68 miliarde lei, ajungând, în urma activităţii investiţionale, la active nete de 11,53 miliarde lei. Diferenţa în valoare de 1,85 miliarde lei reprezintă câştigul investiţional net de toate comisioanele produs de fondurile de pensii în beneficiul contributorilor la acest sistem. La mijlocul acestui an, rata de creştere a activelor fondurilor de pensii de Pilon II este de 45,6%, faţă de mijlocul anului trecut.

Din punct de vedere al performantelor investitionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat în ultimii 5 ani un randament mediu anual de 11,4%.

În prezent, cota de contribuţie virată către Pilonul II este de 4% din veniturile brute ale participanţilor, aceasta evoluând de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului (2008) şi urmând să ajungă la 6%, cu o creştere de jumătate de procent anual, până în 2016.

"Împlinirea de către Pilonul II de pensii private obligatorii a vârstei de 5 ani permite de acum industriei să îşi poată prezenta rezultate investiţionale pe un termen din ce în ce mai lung, respectiv să comunice despre acele cifre cu adevărat relevante, ce vizează un orizont semnificativ de timp. Am convingerea ca rezultatele înregistrate până acum de fondurile de pensii, în condiţiile dificile ale ultimilor 5 ani, vor contribui la sporirea încrederii participanţilor în acest sistem de economisire suplimentară, care creşte şi se consolidează continuu atât prin eforturile noastre, ale administratorilor, cât şi cu sprijinul autorităţilor", a comentat Marius Popescu, preşedintele APAPR.

Fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au depăşit la mijlocul anului acesta nivelul de 300.000 de participanţi, dintre care însă doar mai puţin de jumătate îşi plătesc lunar contribuţiile.

Activele nete ale fondurilor de pensii facultative au ajuns la mijlocul anului la 687,5 milioane lei (154 milioane euroEUR), cu 34,2% mai mult decât la mijlocul anului 2012.

Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private facultative au realizat în ultimii cinci ani un randament mediu anual de 9,4%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb