Fondurile de pensii private vor dispune de aproximativ 500 milioane de euro, în următorii doi ani, pentru a participa la oferte publice de acţiuni şi obligaţiuni corporative, a declarat directorul general al ING Pensii, Raluca Ţintoiu, la un eveniment de specialitate.
"La nivelul anului 2013, fondurile de pensii private au investit circa 125 milioane de euro pe Bursa de Valori Bucureşti (...). Aproape toţi banii alocaţi cumpărărilor de acţiuni au intrat pe bursa de valori, alocările în acţiuni străine fiind minime", a spus Ţintoiu, potrivit Mediafax.
Fondurile de pensii obligatorii (Pilonul II) au înregistrat anul trecut un randament mediu de 11,75%, cel mai bun din ultimii trei ani, şi au ajuns la active nete totale de 13,94 miliarde de lei (3,1 miliarde de euro) în decembrie 2013, potrivit datelor asociaţiei de profil (APAPR).
La nivelul anului 2012, randamentul mediu a atins 10,5%, iar activele nete cumulau 9,64 miliarde de lei (2,18 miliarde de euro).
În cursul anului trecut, activele administrate de fondurile de pensii de Pilon II au crescut cu aproape 45%, evoluţie peste aşteptările industriei, determinată în principal de rezultatele investiţionale foarte bune.
Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au înregistrat anul trecut un randament mediu de 11,33%, cel mai bun din ultimii trei ani, şi au ajuns la active nete totale de 811 milioane de lei (184 milioane de euro) în decembrie 2013, potrivit datelor asociaţiei de profil, APAPR.
Anul trecut, activele administrate de fondurile de pensii de Pilon III au crescut cu peste 35%.
Ţintoiu a estimat că Pilonul II va ajunge la finele acestui an la active nete de 18,1 miliarde de lei, iar numărul clienţilor va atinge la 6,25 milioane, cu 3,5% mai mult faţă de anul precedent.
"Pe Pilonul III anticipez că numărul participanţilor va creşte cu 5,5%, la 330.000, iar activele fondurilor să ajungă la 1,05 miliarde de lei", a spus reprezentantul ING Pensii.
Ea a adăugat că se aşteaptă ca proiectul de lege privind plata pensiilor private să fie adoptat şi, în urma discuţiilor cu autoritatea de reglementare, să fie puse în aplicare o serie de măsuri pentru revigorarea Pilonul III, reducerea costurilor de funcţionare ale administratorilor şi relaxarea unor restricţii investiţionale impuse acestora.
Fondurile de pensii private facultative au început să funcţioneze efectiv în luna mai 2007, iar un an mai târziu cele de pe Pilonul II.