Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Popa Aurelian Andrei care a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, conform comunicatului de presă remis către Redacţie.
La data faptei, acesta deţinea funcţia de director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. (C.N. A.P.M. S.A.) Constanţa.
"La data de 18 martie 2011, suspectul Popa Aurelian Andrei a îndeplinit, cu încălcarea legii, un act legat de atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de director general al C.N. A.P.M. S.A., în sensul că a cumpărat pentru companie un teren situat în extravilanul comunei Agigea, fără a avea mandat în acest sens şi la un preţ mult mai mare decât valoarea comercială reală", se arată în comunicat.
Prin această acţiune, suspectul a provocat companiei la conducerea cărei se afla un prejudiciu în valoare de 1.761.160, 84 lei, reprezentând preţul terenului achiziţionat în modalitatea mai sus menţionată, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru vânzătorului terenului.
Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
"Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", au mai declarat procurorii DNA.