Fostul director şi fostul manager al SJU - urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

A.D.
Politică / 18 iunie 2020

Fostul director şi fostul manager al SJU - urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

Fostul manager şi fostul director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava sunt urmăriţi penal, alături de alţi doi suspecţi, pentru abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi zădărnicirea combaterii bolilor, a anunţat, joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit unor surse locale, este vorba despre fostul manager al SJU Vasile Rîmbu, fostul director medical Mircea Macovei, fosta directoare de îngrijiri medicale Spina Chirap, respectiv fosta coordonatoare a Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale din SJU, Cătălina Zorescu.

"La data de 12 iunie 2020, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de patru suspecţi, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu (...), neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă (...) şi zădărnicirea combaterii bolilor (...). În perioada 17 - 18 iunie, celor patru persoane le-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect", se precizează într-un comunicat al PICCJ.

Conform sursei citate, cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din structurile Ministerului Afacerilor Interne.

În acelaşi dosar mai sunt cercetate pentru neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi zădărnicirea combaterii bolilor alte două persoane - fosta directoare de îngrijiri medicale şi fosta coordonatoare a Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale.

Fostul manager al SJU Suceava este suspectat că, din ianuarie şi până pe 20 martie, şi-a încălcat obligaţiile legale "de a organiza, conduce şi administra spitalul astfel încât, pe de o parte, unitatea medicală să poată acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, iar pe de altă parte, spitalul să fie în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză, pentru a putea participa cu toate resursele la înlăturarea efectelor pandemiei provocate de SARS-CoV-2".

Potrivit procurorilor, fapta sa a avut ca rezultate directe blocarea activităţii de asistenţă medicală a spitalului, punerea unităţii medicale în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi afectarea decisivă a capacităţii de răspuns la situaţia de criză reprezentată de pandemia provocată de SARS-CoV-2, devenind o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei din judeţ.

În cazul celui de-al doilea suspect, procurorii au reţinut că, în calitate de director medical SJU Suceava, şi-a încălcat obligaţia legală de a participa, alături de manager, la organizarea asistenţei medicale, cu aceleaşi consecinţe.

"În sarcina fiecăruia din cei patru suspecţi s-a reţinut săvârşirea a câte unei infracţiuni de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că (...) nu a luat măsuri utile, necesare şi eficiente pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 la Spitalul Judeţean Suceava", se precizează în comunicat.

Celor patru li se reproşează că şi-au încălcat obligaţiile legale prevăzute de fişa postului cu privire la securitatea în muncă.

"În sarcina fiecăruia din cei patru suspecţi s-a reţinut săvârşirea a câte unei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor (...), constând în aceea că în intervalul de timp cuprins între ianuarie 2020 şi 23.03 - 02.04.2020, membrii comitetului director al Spitalului Judeţean Suceava care aveau atribuţii în domeniul asigurării asistenţei medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2 (raportat la atribuţiile fiecăruia)", se mai menţionează în comunicat.

Procurorii apreciază că nerespectarea tuturor acestor măsuri a dus la răspândirea infecţiei în interiorul SJU Suceava, care a devenit focar de COVID-19 şi principal vector de răspândire a acestei infecţii în afara spitalului, în municipiul Suceava şi în judeţ. De asemenea, o consecinţă directă a răspândirii infecţiei COVID-19 ca urmare a nerespectării măsurilor este "decesul unei paciente determinate".

Parchetul menţionează că în dosar se administrează toate mijloacele de probă necesare şi posibile "în raport cu garanţiile procedurale instituite de legislaţia procesual penală şi legislaţia europeană în materia drepturilor omului şi principiul aflării adevărului", ţinându-se cont de limitările impuse de necesitatea respectării tuturor măsurilor de prevenire instituite de autorităţi pentru a elimina riscul răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2.

"Precizăm că în vederea efectuării de audieri, în principal în această cauză, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost amenajată o sală specială, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cauzate de virusul SARS-CoV-2, circumstanţe în care în cauză au putut fi efectuate audieri încă din timpul stării de urgenţă instituite pe teritoriul României", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb