Washingtonul ameninţă că va "lovi puternic" Iranul dacă discuţiile pe tema acordului nuclear eşuează

S.B.
Internaţional / 13 aprilie

Washingtonul ameninţă că va "lovi puternic" Iranul dacă discuţiile pe tema acordului nuclear eşuează

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ameninţă că Statele Unite ar putea 'lovi puternic' Iranul dacă negocierile nucleare eşuează, la o zi după discuţiile rare dintre cele două ţări menite să împiedice Teheranul să obţină arme nucleare, potrivit Agerpres.

'Dacă nu putem rezolva problema la masa negocierilor, există alte opţiuni pentru a ne asigura că Iranul nu obţine niciodată o bombă nucleară', a spus duminică Hegseth într-un interviu pentru CBS.

'Cu ceea ce facem împotriva (rebelilor) houthi şi în regiune, ne-am arătat capacitatea de a lovi departe şi foarte puternic (...) Nu vrem să ajungem în acel punct, dar dacă trebuie, o vom face pentru a împiedica Iranul să obţină bomba nucleară', a adăugat el.

Cele două ţări, care nu mai au relaţii diplomatice din 1980, au discutat sâmbătă sub medierea Sultanatului Oman.

Hegseth a descris discuţiile ca fiind 'foarte constructive', la fel ca şi Teheranul. Discuţiile vor continua sâmbăta viitoare.

Ţările occidentale, în frunte cu Statele Unite, suspectează de zeci de ani că Teheranul doreşte să se doteze cu arme nucleare. Iranul, a cărui economie este sugrumată de sancţiuni, respinge acuzaţiile şi spune că activităţile sale nucleare se limitează la scopuri civile.

Washingtonul s-a retras în 2018 dintr-un acord nuclear internaţional cu Iranul, decizie parţial motivată de lipsa de măsuri împotriva programului său de rachete balistice, perceput ca o ameninţare la adresa aliatului său israelian.

Dar Donald Trump a reluat contactul în martie, trimiţând o scrisoare Teheranului pentru a relansa negocierile nucleare, cu scopul de a înlocui acordul anterior care devenise nul.

În acelaşi timp, el a ameninţat că va bombarda Iranul dacă diplomaţia eşuează şi a impus sancţiuni suplimentare asupra sectorului petrolier iranian.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Intre timp rusii omoara cetateni nevinovati chiar de florii si Trump tace .

    1. Dar își trimite gașca de slugoi ca să vadă la fața locului care-i problema cu anularea alegerilor de anul trecut.

      Vai ce interesant, de ce ar asteapta cineva sa zica "Trump cel Rău" ceva? ca parcă el nu stie ce face...

      Că Trump nu zice nimic are doar o explicatie solidă si deosebit de inteligenta: el este "mujic", "sovietic", sau "orci"

    Trumpulache nu isi permite actuni concrete impotiva Iranului. Nu are permisiunea Rusiei.

    Retorica... da.  

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3683
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3438
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7573
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6946

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb