Fostul senator de Arad Ovidiu Marian, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare

A.C.
Anticorupţie / 20 noiembrie 2017

Fostul senator de Arad Ovidiu Marian, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare

Fostul senator de Arad Ovidiu Marian a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în cazul intermedierii mitei către fost preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Daniel Tudor, Curtea de Apel Bucureşti respingând apelul formulat împotriva primei sentinţe dată de Tribunalul Bucureşti, potrivit unei surse din presă.

Fostul senator a fost ridicat de acasă şi dus în Penitenciarul Arad, informează News.ro.

În soluţia pronunţată de instanţă se precizează: "În temeiul art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Marin Ovidiu împotriva sentinţei penale nr. 1001 /15.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul nr. 23053/3/2016. În temeiul art.421 pct.1lit.a Cod procedură penală respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelantul Carabulea Ilie. În temeiul art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelanţii la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă".

Conform sentinţei Tribunalului Bucureşti, complementar pedepsei cu închisoarea, lui Marian i-a fost interzis pentru trei ani "exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat". Executarea pedepsei complementare va începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Din perioada de detenţie decisă de instanţă, vor fi scăzute zilele în care Ovidiu Marian a stat în arestat la domiciliu, respectiv din 19.02.2016 până în 19.03.2016. După această dată, el a rămas sub controlul judiciar.

"În baza art. 291 alin. 2 C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul Marian Ovidiu a sumei de 500.000 euro sau a echivalentului în lei al acesteia, calculat la cursul stabilit de Banca Naţională a României, valabil în ziua plăţii", a mai decis Tribunalul Bucureşti.

Ovidiu Marian a fost inculpat în dosarul instrumentat de DNA care privea o mită ce ar fi fost primită de către Daniel Tudor, fost preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, de la omul de afaceri Ilie Carabulea, pentru a proteja societatea de asigurări Carpatica.

În 12 aprilie 2016, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Daniel Tudor, senatorul Doina Tudor (fosta sa soţie) şi pe Ovidiu Marian. Acesta din urmă, secretar general al Senatului la data faptei, a fost acuzat de trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada martie - mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat pe Daniel Tudor să primească 200.000 de euro, din suma totală de 300.000 de euro primită de fostul său soţ, pentru ca în schimb acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze societatea de asigurări Carpatica, ce făcuse obiectul unor activităţi de control. Cei 300.000 de euro ar fi fost daţi lui Daniel Tudor în trei tranşe, de câte 100.000 euro, o primă tranşă, în mod direct, iar următoarele două tranşe, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale, care cunoştea atât provenienţa cât şi scopul pentru care erau remise aceste sume de bani, spun procurorii.

Iniţial, Daniel Tudor ar fi cerut trei milioane de euro de la omul de afaceri, prin intermediul lui Ovidiu Marian. Din această sumă, Ovidiu Marian a primit 500.000 de euro, din care şi-a însuşit 200.000 de euro, iar ceilalţi 300.000 de euro au ajuns la Daniel Tudor.

"În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor Daniel George a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Ceilalţi inculpaţi din dosar sunt în continuare judecaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb