FOTBAL ÎN LIVING: Campionii tribunelor

Cum iubitorul de fotbal autohton are naturelul simţitor, mi-am propus să critic mai puţin şi să laud mai mult. Aş fi zis ceva de Baloteli, dar pentru că am supărat mai mulţi prieteni cu Ronaldo - Păunul, iar Uniunea Europeană este foarte grijulie cu diversele minorităţi ale continentului, îmi mestec gândurile şi le păstrez pentru toamna viitoare când voi putea să le pun liniştit la murat. Trei părţi apă, una oţet, sare cât cuprinde. Italia are doar două puncte din două meciuri, dar nicidecum nu e o murătură. E clar că această echipă naţională este căzută iremediabil sub blestemul egalurilor. Joacă odios, cu apărare totală şi antijoc perfect, obţine un egal, joacă spectaculos, generos, ofensiv, se alege cu un punct. Aş face câteva calcule, dar nu mai pot cu calculele, comentatorii noştri TV pe asta îşi bazează întregile construcţii verbale şi debitează atâtea prostii (asta e o micuţă critică, dar faptul că nu dau nume sper să mă salveze) încât o aritmetică fotbalistică executată corect nu ar mai folosi nimănui. Croaţia stă bine, chiar dacă în scurta ei istorie recentă a avut echipe cu mult mai bune.

Partida Spania - Irlanda a oferit momentul turneului. O lecţie zguduitoare despre ce însemnă civilizaţie, respect şi dragoste pentru sport. Zdrobiţi pe teren, eliminaţi de la turneul final, irlandezii din tribune au învins o întregă lume chinuită de meschinăria câştigului imediat. Uriaşul cor al alb - verzilor, care s-a auzit perfect în ultimele minute de joc a provocat un şoc tuturor celor care sunt dispuşi să se mai tulbure în faţa frumosului. Au pierdut un meci, nu e nici primul şi nici ultimul, dar au punctat decisiv la capitolul respect .

Dacă echipa naţională a României ar avea nevoie de ceva în acest moment, acest ceva nu ar fi nici un antrenor de talia lui Mourinho şi nici un jucător ca Messi, ci o galerie precum aceasta a Irlandei.