Penalty-urile: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

D.N.
Sport #Euro 2012 / 25 iunie 2012

Penalty-urile: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Loviturile de departajare sunt marele coşmar al antrenorilor. Selecţionerul Angliei, Roy Hodgson, a simţit pe propria piele cum e să pierzi la această "ruletă": "Am făcut tot ce am putut mai bine, am muncit mult, am trecut peste crampe şi probleme fizice. Am încercat şi nu am jucat pentru a ajunge la lovituri de departajare. Ne-am apărat bine, mai ales în perioadele de presing al italienilor, dar nu am reuşit să ne desprindem. Jucătorii au exersat loviturile de la 11 m la antrenament pentru că, după cum ştiţi, au devenit oarecum o obsesie în fotbalul englez. Şi au fost foarte buni, dar este imposibil să reproduci modul în care decurg lucrurile într-un meci. Am avut cinci foarte buni executanţi, dar doi au greşit. Italia a jucat bine, a fost o bătălie tactică interesantă, un meci destul de echilibrat, cred eu. Am depus mult efort şi dacă ne-am fi calificat, atunci nu m-aş fi scuzat pentru asta". Chiar dacă a câştigat, antrenorul Italiei, Cesare Prandelli, este de acord cu omologul său englez în ceea ce priveşte penalty-urile: ''Desigur, loviturile de la 11 m sunt o loterie, dar una peste alta cred că am meritat să ne calificăm. Sunt total de acord cu Roy Hodgson, care a spus că penalty-urile înseamnă noroc... Da, cred că 80 la sută este noroc. Vreau totuşi să remarc prestaţia atacanţilor mei, pentru că toţi au fost buni, determinaţi. În ce-l priveşte pe Balotelli, eu zic că a fost excelent. A arătat că are caracter spunând că vrea să fie primul la penalty-uri. Se poate spune că are multă personalitate''. Italia va evolua împotriva Germaniei în semifinale.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb