Fotbal de plăcere şi fotbal pe miliarde de euro

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport #Euro 2012 / 3 iulie 2012

Fotbal de plăcere şi fotbal pe miliarde de euro

Fotbalul este mai mult decât un sport, a devenit un fenomen social şi o industrie. În funcţie de unghiul din care e privit dreptunghiul verde populat de 22 de jucători poate reprezenta plăcere pură, ambiţie nemăsurată sau doar o grămadă de bani care se deplasează înainte şi înapoi.

Fără să fi descoperit maşina timpului, în ziua finalei Campionatului European am reuşit să asist în direct la o scurtă istorie a fotbalului de la origini până în prezent. Am plecat de la pasiune şi atât şi am ajuns la pasiune şi o industrie de miliarde de euro. Opt meciuri de fotbal, şapte la faţa locului, unul la TV, reprezintă un veritabil maraton. Am văzut fotbalişti de aproape 50 de ani, care nu au câştigat nici măcar un leu în peste 30 de ani de carieră şi jucători plătiţi cu peste 5 milioane de euro pe an. Am văzut copii săraci stând ore în şir în arşiţa câmpiei pentru un strop de fotbal şi copiii fotbaliştilor milionari ai Spaniei bucurându-se nevinovat de un succes pe care îl vor înţelege puţin mai târziu.

Aşa cum se cade voi începe cu sfârşitul, finala Euro 2012. Au jucat Spania şi Italia, într-o traducere contabilicească a sumelor de transfer am avut 658.000.000 euro contra 296.100.000 de euro. Matematica a învins clar, dacă diferenţa dintre cele două sume este de aproape 400.000.000 de euro, pe tabela de marcaj, unde nu încap atâtea zerouri, diferenţa a fost de 4 goluri. Dacă forţăm puţin limitele aritmeticii diferenţa dintre cel mai scump fotbalist italian, De Rossi (30.000.000 euro), şi cel mai "preţuit" spaniol, Iniesta (65.000.000 euro), bate undeva spre o cifră care la rotunjire ar începe tot cu 4. Pentru tot acest spectacol la care am asistat în ultimele 3 săptămâni în 31 de episoade, Polonia şi Ucraina au cheltuit împreună peste 30 de miliarde de euro. Parcurgând aceste cifre s-ar putea spune că fotbalul depinde exclusiv de bani, că o criză economică prelungită l-ar putea ucide. Din fericire, răspunsul este nu. În locuri care nu au figurat şi nu vor figura niciodată pe harta industriei fotbalistice, acest sport este iubit şi gratis.

Revenind la începutul zilei de duminică, câteva sute de oameni, în mare parte locuitori ai mediului rural, care ştiu care e valoarea kilogramului de pământ, au organizat o competiţie fotbalistică, care a început la răsăritul soarelui şi s-a încheiat la apus, aşa cum se petrecea pe câmpiile britanice în vremea naşterii fotbalului modern. Cupa Legumicultorilor a strâns la startul ei 8 echipe din sate de pe văile Argeşului şi Neajlovului (Puntea de Greci, Vişina, Ioneşti, Ungureni, Valea Mare, Răscăeţi, Morteni), jumătate din numărul formaţiilor prezente la startul Campionatului European. Fotbal curat, fără bani, doar din pasiune. Cum publicul şi combatanţii meritau şi un bonus, nu e puţin lucru să stai peste10 ore în plină arşiţă, un mic, o bere sau un suc au reprezentat singurele forme de dopaj acceptate. Aveam să constat pe parcursul zilei că acestea se vor transforma şi în prime de joc, evoluţia fiind una logică, în primele ore s-a jucat doar din plăcere, pe la prânz au apărut primele în bere, mici, cârnăciori şi pastramă iar mai spre seară au intrat în scenă, la câteva mii de kilometri distanţă, şi vagoa-nele de bani.Ca un simplu amănunt, fiecare fotbalist spaniol din lotul care a participat la Euro va fi premiat de federaţia naţională cu câte 300.000 euro.

Cum fotbal fără politică nu se poa-te, spectatorii-legumicultori, scăpaţi de grijile votului local au putut să-şi laude primarul sau să-i înjure pe cei de la centru fără să fie bănuiţi că au fost proaspăt mituiţi. Chiar şi condamnarea lui Adrian Năstase poate fi comentată altfel după ce întreg dosarul e trecut prin filtrul unei blonde cu guler de trei degete. La Kiev, tribuna oficială a fost luată cu asalt de prinţi şi preşedinţi, aici eticheta impunând nişte discuţii mai puţin lovite de aripa sincerităţii şi de veselia berii reci. Că europeanul ce tocmai stătea se încheie nu îşi definise pe deplin eroii s-a văzut şi pe terenul de joc de pe malul Neajlovului, unde defilau sub acoperire un Jair, un Hagi, Zubizaretta, Maradona sau Romario, în funcţie de calităţile tehnice şi de cât de mult se expuseseră la soare combatanţii. În final, un sat cu nume de fruct a câştigat Cupa Legumicultorilor şi o ţară celebră pentru coridele sângeroase a impus roşul drept culoare oficială a Europei fotbalistice.

Ca multe alte lucruri, fotbalul poa-te fi practicat cu sau fără bani, important este să existe pasiune.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Miliardele de euro strica fotbalul, ar trebui gasit un echilibru, pentru ca nici pe burta goala nu-l mai joaca nimeni, decat la nivel mic. Formula din anii 50/70 era cea mai buna, inclusiv solutia comunista, cu fotbalisti incadrati la diferite intreprinderi si care erau scosi din productie. Cu atat de multi bani in conturi nu mai poate fi vorba de pasiune.

    1. si la nivel inalt e pasiune daca nu te cheama Mutu sau Chivu. am vazut aseara fiesta spaniolilor , niciunul dintre ei nu parea ca are in cont mai mult de 500 de euro...daca as vrea sa fac un exercitiu de imaginatie si sa-i vad acolo pe mutu , chivu sau sapunaru o dau in cosmar direct...chiloti de firma , tatuaje proaspete , lanturi de caine la gat si fum de manele ...

      foarte corecta observatia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb