Foxconn doreşte să coopereze cu Nissan, însă în prezent nu are nicio colaborare cu producătorul auto japonez, a declarat un director responsabil de afacerea cu vehicule electrice a companiei taiwaneze pentru ziarul Nikkei, într-un interviu publicat miercuri, potrivit Reuters.
Conform sursei citate, Jun Seki, Directorul de Strategie pentru vehicule electrice al Foxconn, a făcut aceste afirmaţii înaintea unui seminar organizat miercuri la Tokyo, unde producătorul de contracte îşi propune să-şi prezinte strategia EV în faţa companiilor japoneze.
"Din perspectiva noastră, compatibilitatea cu producătorii auto japonezi, în special cu Nissan, va deveni un punct forte" pentru Foxconn, a declarat Seki, fost director executiv la Nissan, potrivit Nikkei.
Seki a mai spus că este o idee excelentă ca Foxconn să facă parte dintr-un potenţial parteneriat mai larg cu Honda, Nissan şi Mitsubishi Motors şi a confirmat că Foxconn finalizează un acord cu Mitsubishi pentru a-i furniza vehicule electrice.
Mai multe surse au declarat anterior pentru Reuters că partenerul junior al Nissan, Mitsubishi, plănuieşte să externalizeze producţia de vehicule electrice pentru pieţele din Oceania către Foxconn, care produce de asemenea iPhone-uri pentru Apple (AAPL.O) şi servere de inteligenţă artificială pentru Nvidia.
În luna februarie, Nikkei a relatat că Foxconn a propus un parteneriat cu Honda (7267.T), având ca scop final crearea unui cadru de colaborare între patru părţi, care să includă şi Nissan şi Mitsubishi, după ce discuţiile privind o fuziune între Honda şi Nissan au eşuat.
Foxconn a declarat anterior că ar lua în considerare preluarea unei participaţii în Nissan, însă principalul său obiectiv rămâne cooperarea.