FPTR: Jumătate din hotelurile de pe Litoral sunt de vânzare, iar 25% din ele au probleme cu băncile

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 19 octombrie 2011

Jumătate dintre hotelurile de pe Litoral sunt scoase la vânzare de către proprietari, iar un sfert dintre ele au probleme cu rambursarea creditelor către bănci, peste 10 fiind deja în executare, a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. "Dacă iei bani de la bancă şi investeşti pe Litoral de la zero, pierzi bani, adică nu ai profit, pentru că nu poţi să acoperi şi ratele, şi dobânda. Dacă ai disponibili măcar o parte din bani, merită să investeşti, decât să ţii banii la bancă", a spus Murad.

El a afirmat că investiţia într-un hotel pe Litoral se amortizează în 15-20 de ani.

Murad a adăugat că din cauza amortizării într-un timp lung şi a pierderilor pe care le au investitorii care au construit doar cu bani de la bancă, foarte multe hoteluri de pe Litoral sunt acum de vânzare. "Peste 25% din hotelurile de pe litoral au probleme cu băncile. Au mari probleme cu rambursarea creditelor bancare. Dintre ele, mai mult de 10 sunt scoase la vânzare de către bănci. Din doi proprietari de hoteluri la mare, unul vrea să vândă", a afirmat preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Potrivit datelor MDRT, în judeţul Constanţa există 994 de structuri de cazare clasificate, dintre care 352 sunt hoteluri.

Omul de afaceri a adăugat că hotelurile româneşti plătesc printre cele mai multe taxe din Europa, respectiv 17, care ajung la circa 50% din totalul veniturilor.

"Noi plătim chiar şi apa menajeră foarte scump, mai mult decât cei din Grecia. E cea mai scumpă apă din Europa şi costă aproape cât curentul", a afirmat Murad.

Potrivit datelor ANAT, numărul turiştilor care şi-au petrecut vacanţa pe Litoral a crescut cu 10% în acest an, dar aceştia au cheltuit mai puţin iar durata sejurului a fost mai mică, încasările hotelierilor scăzând astfel cu 10-15%. Este al treilea an consecutiv în care hotelierii de la Marea Neagră au încasări în scădere.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb