FT: Profiturile traderilor de mărfuri - la nivel record în 2022

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 martie 2023

FT: Profiturile traderilor de mărfuri - la nivel record în 2022

Directorii financiari ai celor mai mari case de tranzacţionare a mărfurilor din lume spun că 2022 a fost un an record în privinţa profiturilor acestora, stabilind un nivel maxim pentru industrie, care este puţin probabil să se repete în 2023, conform Financial Times (FT).

Casele de tranzacţii cu mărfuri Trafigura, Vitol, Gunvor, Mercuria şi CCI au anunţat, la FT Commodities Global Summit, că profitabilitatea lor va fi, probabil, mai mică în acest an, deoarece pieţele materiilor prime au revenit mai aproape de nivelurile normale de volatilitate.

Cei mai mari traderi de mărfuri au obţinut profituri uriaşe în 2022, ca urmare a volatilităţii extreme de pe pieţele de energie, inclusiv a creşterii de zece ori a preţurilor gazelor europene, după ce Rusia a redus livrările către Europa, după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Moscova, notează FT.

"Amploarea acestei situaţii nu cred că a mai fost observată vreodată pe o piaţă de energie", a declarat Jeff Webster, director financiar la Gunvor, grup cu sediul în Elveţia.

Şi Jeff Dellapina, directorul financiar al Vitol, cel mai mare trader independent de energie din lume, a spus că în acest an vom vedea, probabil, "comprimarea volatilităţii" pe pieţele de mărfuri.

Vitol a anunţat, săptămâna aceasta, că cifra sa de afaceri aproape s-a dublat în 2022, la 505 miliarde de dolari, de la 279 de miliarde de dolari în anul precedent. Vitol nu şi-a publicat câştigul aferent anului 2022, dar mai mulţi participanţi la piaţă cred că profitul său net s-a dublat de la nivelurile deja record din 2021, ajungând să depăşească 10 miliarde de dolari anul trecut. Compania a refuzat să comenteze în acest sens.

Casele de comerţ mai mari au beneficiat de accesul lor la capital anul trecut, care le-a permis să continue tranzacţiile chiar şi pe pieţe extrem de volatile, când cerinţele de capital au crescut.

"Anul trecut a fost o oportunitate să profităm de marje decente. Cred că totul se schimbă puţin acum", a spus Dellapina, adăugând: "Anul trecut a fost, probabil, un maxim ciclic".

La rândul său, Webster a menţionat că, probabil, "a fost un vârf anul trecut în ceea ce priveşte volatilitatea, dar şi profitul".

Richard Dolcetti, care conduce departamentul financiar al companiei CCI cu sediul în SUA, a declarat: "În momente în care există volatilitate pe piaţă şi dezechilibre extreme între cerere şi ofertă, este rolul nostru să intervenim. Când poţi face asta cu succes, câştigi bani".

În timp ce o parte din volatilitatea de pe pieţele de mărfuri s-a temperat, Christophe Salmon, director financiar la Trafigura, a spus că se aşteaptă la o revenire la modele de tranzacţionare "sălbatice" în anii următori. "Cred că volatilitatea pe pieţele de mărfuri se va menţine. Nu vorbim doar despre Rusia, ci şi despre China. Cred că tranziţia energetică va declanşa în mod intrinsec mai multă volatilitate pe o serie de pieţe".

Şi Guillaume Vermersch, director financiar al grupului Mercuria, a declarat că "volatilitatea intrinsecă va dura", iar "problemele fundamentale nu sunt rezolvate".

Trafigura, singura casă de tranzacţionare privată mare care şi-a publicat rezultatele, a înregistrat un profit record de 3,5 miliarde de dolari în trimestrul încheiat în decembrie, pe lângă profitul net de 7,1 miliarde de dolari din anul financiar încheiat în octombrie, care a reprezentat un record anual.

Casa de comerţ Mercuria, care are sediul în Elveţia şi este înregistrată în Cipru, a raportat un câştig net de 3 miliarde de dolari în anul 2022, în creştere faţă de 1,25 miliarde de dolari în anul precedent, la o cifră de afaceri de 174 de miliarde de dolari.

În cazul Glencore, societate cotată la bursă, câştigurile înainte de dobânzi şi impozite ale diviziei sale de tranzacţionare au ajuns la 6,4 miliarde de dolari anul trecut, crescând cu 73% faţă de anul precedent.

Cotaţia futures a gazelor naturale cu livrare în luna aprilie era de 40,6 euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Preţul a urcat ulterior până la 42,6 euro, iar la ora 12.24 atingea 42,45 euro.

..........................................

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna mai a scăzut cu 0,4% în prima parte a zilei de ieri, la ICE Futures Europe, atingând 76,38 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în mai a coborât cu 0,6%, la 70,50 dolari barilul la ora locală 08.22.

..........................................

Cotaţia futures a aurului cu livrare în iunie a urcat cu 1,6%, la 1.997,90 dolari uncia ieri, la Comex New York, la ora 08.20, cea spot - cu 0,4%, la 1.977,98 dolari/uncie.

..........................................

Insert

Preţul grâului cu livrare în luna mai a urcat cu 0,7% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), ajungând la 6,68 dolari/buşel la ora 08.22, cotaţia porumbului cu livrare în mai - cu 1%, la 6,39 dolari/buşel.

..........................................

Guvernul Ungariei a majorat de patru ori compensaţia acordată fermierilor pentru a-i ajuta să acopere pierderile suferite anul trecut din cauza secetei extreme, a anunţat miercuri ministrul Agriculturii de la Budapesta, Istvan Nagy, conform MTI.

Suma de 50,6 miliarde de forinţi (129,1 milioane de euro) va ajunge până în 31 martie la aproximativ 22.000 de fermieri. Aproximativ 80% din suprafaţa agricolă a Ungariei, respectiv 1,45 milioane hectare, a fost afectată de secetă, iar 49,7 miliarde de forinţi vor fi cheltuiţi pentru compensarea pagubelor, a informat Nagy. Acesta a explicat că au fost de ajutor şi subvenţiile pentru asigurări, introduse în ultimul deceniu, companiile de asigurări plătind încă 41 de miliarde de forinţi în legătură cu vremea extremă de anul trecut, notează Agerpres.

Guvernul de la Budapesta a înfiinţat un organism operativ care să gestioneze urgenţele provocate de secetă şi a luat măsuri pentru asigurarea stabilităţii financiare a sectorului, a declarat ministrul Agriculturii. Acesta a explicat că Executivul a acceptat propunerea organismului de amânare până la finalul anului a plăţii împrumuturilor fermierilor. Datorită acestor măsuri şi a situaţiei în general robuste a economiei, agricultura Ungariei a trecut cu bine prin această situaţie, a conchis Nagy.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb