Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a anunţat că social-democraţii, în frunte cu Marcel Ciolacu şi Robert Cazanciuc au depus un amendament la legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente prin care este creat cadrul legal pentru ca persoanele aflate în carantină sau izolare să poată cere urna mobilă pentru a putea vota la alegerile din 6 decembrie. Ea a mai spus că proiectul va trece săptămâna viitoare prin Parlament în procedură de urgenţă şi singurul fel în care poate fi blocat de către PNL este dacă îl atacă la Curtea Constituţională, transmite News.ro.
"Colegii mei parlamentari au depus ieri la Senat un amendament la legea electorală care să creeze cadrul legal pentru românii care se vor afla în carantină sau izolare. E evident că vor fi sute de mii de români aflaţi în carantină sau izolare, care poitrivit actualei legi nu ar fi avut cadrul legal pentru a solicita urna, prin urmare dreptul loc constituţional de a vota ar fi fost încălcat. E dovada că premierului Orban şi liberalilor nu le pasă de români. (...) Am la mine şi amendamentul depus de colegii noştri în frunte cu preşedintele Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului Robert Cazanciuc. Acesta e amendamentul în baza căruia românii pot să solicite urna mobilă pentru a putea vota. Actualul Guvern nu s-a gândit la această categorie de români", a afirmat Gabriela Firea miercuri într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.
Ea a adăugat că o persoană care suferă de o boală cronică sau una acută apărută recent, poate să dovedească cu documente medicale că are acea suferinţă".
"În prezent, persoanele primesc un sms prin care li se spune să stea acasă două săptămâni şi dacă se simt rău să sune la medicul de familie. Ei nu au niciun document doveditor pentru acea afecţiune sau problemă medicală", a mai explicat Firea.
1. Nu știu..
(mesaj trimis de Cristian în data de 11.11.2020, 15:15)
Secțiile de votare nu au oameni disponibili pentru a plimba urna mobilă prin oraș la sute de cazuri de Covid, plus că nu e nimeni din secția de votare dispus la acest efort care presupune și risc sporit de infectare cu virusul mondial.
Daca Firea sau Orban își doresc ca cineva să plimbe urna mobila prin oraș sa aloce oameni special destinați să plimbe urna. Acest mod de a vota nu a fost prevăzut, gândit pentru sute de cazuri ci pentru cazuri izolate de persoane care nu se pot deplasa.
Firea e nebună. La fel Iohannis și Orban - doi tâmpiți
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.11.2020, 21:51)
Dreptul la vot unde terfelistilor parca asta strigati pana acum sau am ajuns in dictatura si noi nu am aflat
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.11.2020, 17:07)
Doamna Firea, ce minunata cum sunteti , votul meu pentru dvs= 0