Gabriela Firea subliniază că promovarea egalităţii de gen şi emanciparea femeilor nu sunt doar concepte politice sau teme ale social-democraţiei, ci necesităţi esenţiale pentru a avea o Uniune Europeană competitivă din punct de vedere economic, scrie europarlamentarul PSD într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Firea spune că, încă de la începutul mandatului său de europarlamentar, susţine "Carta UE a drepturilor femeilor", un document strategic pentru asigurarea drepturilor egale pentru toate femeile din Uniunea Europeană. Ea consideră că este esenţial să consolidăm egalitatea de gen prin politici concrete.
"Promovarea egalităţii de gen şi emanciparea femeilor nu sunt numai concepte politice sau teme specifice social-democraţiei, ci necesităţi, dacă ne dorim să avem o Uniune Europeană competitivă din punct de vedere economic.
Ambiţia femeilor, spiritul nostru creativ şi capacitatea noastră specifică de a asigura un echilibru între dimensiunea profesională şi cea de familie sunt atuurile noastre. De aceea, încă de la începutul mandatului meu de europarlamentar am anunţat că susţin "Carta UE a drepturilor femeilor", un document strategic menit să asigure drepturi egale pentru toate femeile din Uniunea Europeană. Este necesar să consolidăm egalitatea de gen prin politici concrete"- a adăugat ea.
Gabriela Firea citează un raport al World Economic Forum care arată că reducerea decalajului de gen în forţa de muncă ar putea creşte PIB-ul mondial cu peste 20%. Ea subliniază că, în prezent, participarea femeilor la forţa de muncă este de 67,1%, comparativ cu 81% pentru bărbaţi, iar promovarea egalităţii de gen şi emanciparea femeilor ar putea sprijini transformarea socială şi economică a Uniunii Europene şi a României. Potrivit Eurostat, în 2023, femeile din UE aveau mai multe şanse să se confrunte cu privaţiuni materiale şi sociale decât bărbaţii, iar România avea cea mai mare rată de privaţiune din UE.
"În acest sens, voi milita în Parlamentul European pentru măsuri care să stimuleze accesul egal la educaţie şi să integreze informaţiile despre egalitatea de şanse în programele şcolare, precum şi alte măsuri pentru promovarea independenţei economice a femeilor, prin echilibrarea salariilor şi condiţiilor de muncă între femei şi bărbaţi, şi creşterea reprezentării femeilor în deciziile politice guvernamentale şi legislative", transmite Gabriela Firea.
1. Performanta contează.
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2025, 10:19)
Hai sa vorbim de performante, acolo unde își face activitatea fiecare.
Ca nu face nimeni discriminare intenționat.
Dar nici sa ai plan comunist de femeii în toate domeniile, lăsând calitățile reale pe locul 2.
Cred ca nu place la niciun gen.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2025, 11:02)
Din pacate exemplele concrete,sunt dezastruoase ;
Ursula Pfitzer, Kamala Harris, Maia Sandu,Annalena Baerbock.....
avand in vedere slabele lor calitati si cu rezultate jalnice
3. fără titlu
(mesaj trimis de Radu Mischie în data de 21.01.2025, 11:28)
Vantul care bate de la Washington (si acceptat deja de unele din marile corporatii) e exact invers, nu mai vorbim de diverse genuri (ci doar de barbat si femeie) si nu prea mai vorbim de incluziune.