GARANT: Piaţa neagră a băuturilor alcoolice va ajunge la 90%, dacă va creşte acciza

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 18 mai 2011

Piaţa neagră a băuturilor alcoolice va ajunge la 90%, dacă va creşte acciza

Comerţul ilicit cu băuturi spirtoase ocupă, în prezent, 60% din piaţă

Comerţul ilicit cu băuturi alcoolice ocupă 60% din piaţa de profil, potrivit lui Romulus Dascălu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice (Garant). Domnia sa a precizat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, anul trecut, valoarea vânzărilor ilegale în acest domeniu s-a ridicat la 700-750 de milioane de euro şi că nivelul evaziunii fiscale se va menţine cel puţin la acelaşi nivel, în 2011, dacă autorităţile nu vor adopta măsuri în vederea combaterii ei: "Situaţia economică dificilă din ultima perioadă a favorizat evazioniştii şi firmele obscure, în timp ce marii producători au pierdut teren. Este inadmisibil să fie tolerate pe piaţă tot felul de practici incorecte, inclusiv vânzarea produselor sub costurile accizelor, practicată de firme care şi-au provocat insolvenţa. Practicile ilegale din domeniu au condus la o scădere de peste 20% a cotei de piaţă cumulate de companiile membre Garant, aşa încât comercianţilor din domeniu care activează legal le rămâne o cotă de circa 40% din totalul pieţei de profil, restul fiind deţinută de cei care practică un comerţ ilicit - fie comiţând evaziune fiscală cu produse autorizate, fie comercializând băuturi produse < la negru >, toxice pentru consumatori".

Potrivit domnului Das-călu, în eventualitatea majorării accizei, vânzările ilegale vor ajunge la 90% din totalul pieţei. Domnia sa a precizat, de asemenea, că, în perioada 2003-2010, pierderile la bugetul de stat, din accize, TVA şi alte taxe, s-au ridicat la 4,5 miliarde euro, potrivit datelor oficiale, considerând, însă, că cifra reală este mult mai mare.

Preşedintele organizaţiei din domeniu a specificat că aceste produse sunt accizate cu valori mult mai mari faţă de alte ţări, arătând că, dacă în 2003 valoarea accizei era de 150 de euro pe hectolitrul de alcool pur, din 2006 băuturile spirtoase sunt accizate cu 750 de euro pe hectolitrul de alcool pur. Pierderile la buget din accize au totalizat, în această perioadă, 3,3 miliarde euro.

Romulus Dascălu a afirmat că fenomenele de evaziune sunt mult mai perfecţionate decât în trecut, adăugând: "Au apărut < băieţi deştepţi > şi în industria noastră". Potrivit preşedintelui "Garant", vânzările legale de băuturi spirtoase au totalizat aproximativ 500 milioane euro, în 2010, înregistrând pagube de zeci de milioane de euro, ca urmare a practicării evaziunii fiscale în piaţa de profil: "Piaţa băuturilor spirtoase se confruntă, oricum, cu dificultăţi cauzate de criza economică din ultimii doi ani, consumul ajungând de la o medie de 8,5 litri pe cap de locuitor pe an, în 2008, la şase litri pe cap de locuitor pe an, în 2009 şi, respectiv, la circa cinci litri, anul trecut. Totodată, măsurile de austeritate anunţate de Guvern, în 2010, au contribuit la contracţia dramatică a pieţei şi au condus la o polarizare puternică spre segmentul subeconomic de preţ, reprezentat în general de evazionişti". Anul trecut, zeci de firme mici şi mijlocii au lucrat la jumătate din capacitate, potrivit preşedintelui "Garant". Din acest motiv, peste 7.000 de persoane din industrie şi-au pierdut, anul trecut, locurile de muncă.

Romulus Dascălu: "Autorităţile statului nu-şi fac datoria"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb