Furnizorul american de componente auto Delphi a acordat, în premieră europeană, premiul Delphi Pinnacle 2009, grupului GEFCO, specialist în logistică pentru domeniul industrial. Premiul i-a fost înmânat lui Yves Fargues, Preşedinte şi CEO al grupului GEFCO, pe 30 aprilie 2009 de către Tony Humphreys, director al diviziei de logistică, Delphi Europa ca o recompensă faţă de angajamentul GEFCO de a oferi companiei Delphi servicii eficiente şi de înaltă calitate. Sydney Johnson, Vicepreşedinte, Global Supply Management, Delphi, a afirmat: "Acest premiu răsplăteşte unul dintre principalii furnizori ai Delphi pentru angajamentul său şi realizarea obiectivelor privind calitatea, valoarea şi eficienţa costurilor. GEFCO a obţinut acest premiu pentru performanţele sale excelente din 2008".
GEFCO oferă servicii de calitate în domenii precum aprovizionarea facilităţilor de producţie, livrări la începerea producţiei, sistem de management al calităţii, acţiuni corective şi raportare, flexibilitate în gestionarea problemelor.
Emmanuel Arnaud, director al diviziei Automotive GEFCO, a declarat: "Este o onoare pentru GEFCO de a fi primul furnizor European de soluţii logistice care primeşte acest premiu din partea Delphi. Obţinerea premiului Delphi Pinnacle 2009 este o dovadă puternică a aprecierii eforturilor depuse de angajaţii reţelei GEFCO în ultimii opt ani pentru standardizarea operaţiunilor şi gestionarea pentru Delphi a soluţiilor de transport, a operaţiunilor maritime şi vamale, precum şi a celor de ambalare, depozitare şi gestionare succesivă a fluxurilor în Europa şi în întreaga lume".
GEFCO este astăzi referinţa în materie de logistică pentru domeniul industrial. Prin cele cinci domenii ale sale de expertiză - Logistică, Gefboxsystem, Overseas, Overland şi Distribuţie de vehicule - GEFCO propune soluţii globale şi inovative pentru toate cerinţele logisticii industriale, atât pe plan local cât şi internaţional, destinate atât zonei amonte cât şi celei aval a proceselor de producţie. GEFCO este prezent în 100 de ţări din lume şi se clasează între primele 10 grupuri europene de logistică. Cifra de afaceri a Grupului în 2008 a fost de 3,5 miliarde de euro. Grupul numără 400 de locaţii în întreaga lume şi are peste 10.000 de angajaţi. GEFCO îşi dezvoltă activitatea în 3 zone prioritare: Europa, Asia şi America de Sud.