GELU ŞTEFAN DIACONU: "Legea salarizării este o primă mare minciună sau dovadă de incompetenţă!"

A.C.
Macroeconomie / 13 aprilie 2017

Gelu Ştefan Diaconu

Gelu Ştefan Diaconu

Gelu Ştefan Diaconu, fostul şef ANAF, a transmis ieri că "Legea salarizării este o primă mare minciună sau dovadă de incompetenţă", potrivit unui articol publicat pe blogul său.

Diaconu a transmis: "Nimeni nu contestă necesitatea acestei legi, fiind cunoscute atât haosul, cât şi inechităţile existente. Ştim cu toţii că există salarii nesimţite la tot soiul de entităţi publice de control/reglementare, apărute ca ciupercile după ploaie şi diferenţe uriaşe între categorii de bugetari , exemplu: salarii foarte mici în sistemul sanitar".

Aşadar, fostul şef al ANAF consideră că nu "necesitatea este problema, ci modul în care s-ar dori implementată".

GELU ŞTEFAN DIACONU precizează: "Nivelul creşterii prognozate a salariilor, în medie 50%, graficul de aplicare al majorărilor într-o perioadă dificilă de consolidare a relaxării fiscale pe fondul căderii în picaj a încasărilor ANAF precum şi impactul în suma absolută asupra bugetului statului sunt, în opinia multor oameni responsabili din ţara asta, adevărate bombe cu ceas".

Diaconu relatează că a făcut parte dintr-un guvern "care a dus negocieri laborioase în anii 2012-2015 cu Troika CE/FMI/BM pentru asanarea finanţelor ţării" şi că ştie "cât de greu s-a promovat şi realizat procesul de relaxare fiscală în pofida tuturor opozanţilor de calibru, naţionali şi internaţionali" şi ce "grea decizie politică a fost să nu se mai încheie sub orice formă un nou acord cu FMI".

.

Fostul şef ANAF a mai adăugat: "Ani de zile, când ponderea veniturilor colectate în PIB era de 30-32%, s-au făcut eforturi uriaşe de încadrare în 7% din PIB a anvelopei salariale bugetare. Această a contribuit la creşterea rating-ului de ţară, finanţarea datoriei publice la dobânzi scăzute record, diminuarea drastică a deficitului bugetar. Asta înseamnă că se cheltuia cu salariile bugetarilor circa 22% (o cincime!) din total buget".

Potrivit domnului Diaconu, doamna Olguţa Vasilescu, ministrul muncii, a asigurat că nu va fi nicio problemă.

Ştefan Diaconu a mai spus: "Ce dacă ponderea salariilor bugetarilor sare de 7% din PIB? Ce, afirmă dânsa ritos, în statele UE această pondere este de 10-12% şi nu se întâmplă nimic rău! Să ajungem şi noi la această pondere. Ce, suntem mai fraieri?!"

Fostul şef ANAF a ţinut să adauge: "Iar aici intervine minciuna manipulatoare, în cazul în care nu e habarnism populist de-a dreptul: da, dar acele state, în special statele nordice, care au un echilibru bugetar de invidiat, au o pondere a colectării veniturilor în PIB de circa 45% şi un nivel al impozitării , sarcină fiscală, incomparabil mai mare decât al României".

Ieri, după "relaxarea fiscală şi paralizarea, pe linie politică, a activităţii ANAF de combatere a evaziunii fiscale, ponderea în PIB a încasărilor bugetare a scăzut dramatic la circa 27%, potrivit sursei citate.

Diaconu a conchis declarând că să cheltui 35-45% din veniturile ţării pe salariile unui aparat bugetofag "e posibil însă să nu fie nici măcar habarnism populist, aşa cum sugerează titlul articolului, ci curată nebunie".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pardon, nea Gelu; nu curata nebunie ci curata prostie. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb