General Motors ar putea produce un automobil low-cost de 4.000 de dolari

A.G.R.
Macroeconomie / 17 august 2009

roducătorul auto american General Motors va intra pe piaţa automobilelor low-cost cu un automobil din clasa compactă, în valoare de 4.000 de dolari, conform unui articol apărut în "Wall Street Journal".

Noul automobil al General Motors ar putea fi produs în Asia, susţine ziarul american.

Piaţa automobilelor low-cost a devenit din ce în ce mai atractivă pentru producătorii care doresc să profite de creşterea vânzărilor în statele în curs de dezvoltare, după declinul semnificativ al vânzărilor auto în America de Nord şi Europa Occidentală.

Vânzările General Motors au scăzut, în primele şase luni din 2009, cu 22 la sută, pe plan mondial, pe fondul crizei economice.

Totuşi, vânzările GM s-au îmbunătăţit în trimestrul doi, comparativ cu primele trei luni din 2009, datorită uşoarei redresări a economiei mondiale. GM se aşteaptă la o redresare modestă a pieţei auto din Statele Unite în 2010.

În primele şase luni din 2009 vânzările GM pe plan mondial au scăzut cu 21,8 la sută, la 3,55 milioane de vehicule iar în trimestrul doi vânzările producătorului american au înregistrat un declin de 15,4 la sută, la 1,94 milioane de vehicule.

Rezultatele din trimestrul doi reflectă presiunile economice continue şi reducerea producţiei în Statele Unite.

În 10 iulie, administraţia americană a semnat documentele cu privire la vânzarea celor mai bune active ale General Motors (GM) către o nouă societate ("Noul GM") controlată de statul american, deschizând calea către ieşirea din faliment a gigantului auto american.

Tribunalul pentru falimente din New-York a aprobat, în 5 iulie, planul pentru ieşirea din faliment a grupului şi a acordat opozanţilor acestui plan un termen de patru zile pentru a face recurs la această hotărâre dar nu s-a depus nicio cerere în acest sens în această perioadă.

Graţie sprijinului administraţiei Obama, procesul de plasare a GM sub protecţia Capitolului 11 din Legea Falimentului a durat doar 40 de zile, cu două zile mai puţin cât a durat procesul similar derulat pentru rivalul Chrysler Group LLC.

Odată cel mai mare grup auto din lume, GM a vândut mai multe vehicule decât orice alt constructor auto începând din 1931 până în 2007, după care a cedat poziţia de lider mondial rivalului japonez Toyota.

"Noul GM" va fi o companie mai mică şi mai flexibilă, după ce a renunţat la mai multe zeci de mii dintre angajaţii vechiului GM, a eliminat sau a scos la vânzare unele mărci, a închis mai multe uzine şi a modificat prevederile contractelor de muncă, totul pentru a reduce costurile.

General Motors a intrat sub protecţia Legii falimentului la data de 1 iunie 2009, cu datorii de 172,8 miliarde de dolari, urmând să iasă din acest proces cu datorii de 48,4 miliarde de dolari.

Guvernul american, care a oferit o finanţare de aproximativ 50 de miliarde de dolari, va controla 60,8 la sută din capitalul "Noului GM", iar restul va fi împărţit între sindicatul muncitorilor din industria auto (United Auto Workers-UAW), care va avea o participaţie de 17,5 procente, şi guvernul canadian, cu o participaţie de 12 procente. La rândul lor, deţinătorii de obligaţiuni GM vor avea o participaţie de 10 procente, în schimbul anulării a 27 de miliarde de dolari din datoria companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb