Generalul Virgil Bălăceanu avertizează că disputele dintre partidele pro-europene ar putea duce la ascensiunea naţionalismului în următorii patru ani, riscând pierderea majorităţilor, transmite news.ro. El subliniază că o coaliţie pro-europeană în Parlament ar fi esenţială pentru a contracara eventualele propuneri anti-NATO, inclusiv în privinţa scutului antirachetă de la Deveselu, în contextul unei posibile preşedinţii a lui Călin Georgescu.
"Preşedintele, deşi noi avem în România o republică semiprezidenţială, poate face mult, cu o condiţie: majoritate parlamentară. Fără această majoritate parlamentară, îi va fi imposibil să acţioneze în plan legislativ. Ori, inclusiv scutul de la Deveselu, inclusiv prezenţa trupelor aliate pe teritoriul României, inclusiv faptul că România e membru al NATO şi al Uniunii Europene, totul este consfinţit în acte normative. Ca atare, ar trebui ca Parlamentul să anuleze tot acest cadru legislativ şi să vină cu un nou cadru legislativ, prin care scutul de la Deveselu şi parteneriatul strategic cu SUA ar avea o altă formă, transformată nu numai în document diplomatic, dar şi în legislaţie naţională", a declarat pentru News.ro generalul (r) Virgil Bălăceanu, cel care a reprezentat România la comandamentul NATO de la Bruxelles, în prezent, preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România.
Potrivit generalului Bălăceanu, din perspectivă reală, lucrurile sunt destul de complicate pentru un preşedinte care ar lua asemenea decizii şi nu ar avea majoritatea în Parlament.
"Adică atât de complicate încât mi se par imposibile", spune Virgil Bălăceanu.
Bălăceanu avertizează totuşi că, în condiţiile în care preşedintele ar avea majoritatea în Parlament, atunci lucrurile se pot desfăşura "într-un ritm chiar foarte mare, luând prin surprindere inclusiv NATO, inclusiv Uniunea Europeană"
"Ne-am dori, în condiţiile unui preşedinte naţionalist, el să aibă controlul parlamentar printr-o majoritate, să-i spunem, pro-europeană. Am avea o situaţie de tipul România Sandwich, adică preşedintele este naţionalist, Parlamentul este majoritar sau are o majoritate parlamentară pro-europeană, guvernul reprezintă orientarea pro-europeană şi va trebui ca preşedintele naţionalist să susţină, să aprobe propunerea de prim-ministru, să-l desemneze la propunerea majorităţii, să sperăm că într-o asemenea situaţie nu se intră într-o criză politică şi în al doilea rând opoziţia reprezentată de polul naţionalist. Deci ar fi o situaţie în care, din punct de vedere al legislaţiei, controlul ar aparţine unei majorităţi pro-europene, şi atunci ne-am aştepta mai puţin la nişte modificări care nu neapărat să scoată, dar să devieze România de pe drumul NATO şi al Uniunii Europene", a declarat Bălăceanu.
El consideră că, în afară de asta, Parlamentul mai are şi alte probleme pe care va trebui să le rezolve, de la problematica legată de tipul de proprietate, la cea legată de Codul Fiscal, de companiile multinaţionale, problema proprietăţii private, problema "re-naţionalizării", "toate aceste proiecte pe care şi le propune, în eventualitatea că ajunge preşedinte domnul Georgescu, ar presupune această majoritate parlamentară".
"Dacă vom discuta de o majoritate parlamentară largă sau chiar de o majoritate parlamentară a partidelor pro-europene, atunci mi-este greu să cred că vom avea o legislaţie care să nu aibă continuitate şi chiar să consolideze poziţia pe care România o are în NATO şi în Uniunea Europeană", a afirmat generalul Bălăceanu.
La întrebarea dacă situaţia actuală ar putea coaliza şi responsabiliza partidele politice pro-europene, inclusiv PSD, generalul Bălăceanu a răspuns că aceste partide au nevoie de o "resetare".
"Partidele, să le spunem pro-europene, au nevoie de resetare. Faţă de ele, în general, votanţii şi nu neapărat votanţii, chiar populaţia României, nu mai manifestă un grad ridicat de încredere. O primă resetare ar fi depăşirea luptei politice, de cele mai multe ori ineficiente, o luptă dusă către o exacerbare care creează această lehamite faţă de politică, la o înţelegere într-o situaţie mai critică a României, demonstrând în felul acesta că se depăşesc şi orgoliile legate de poziţia preşedinţilor şi a liderilor cei mai importanţi, dar şi partea legată de interesele de partid. Într-adevăr, s-ar vedea că peste toate ar fi interesul naţional", explică generalul Bălăceanu.
Generalul Virgil Bălăceanu sugerează că naţionalismul poate fi dus într-o "direcţie moderată" dacă partidele pro-europene reuşesc să ajungă la o înţelegere pentru formarea unui guvern majoritar, susţinut de o largă majoritate parlamentară.
"Al doilea pas, vom vedea dacă un guvern care vine numit, desemnat de către o majoritate cu o prezenţă largă în Parlament va avea stabilitate sau nu, pentru că şi la lucrul acesta trebuie să ne gândim. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci vom reuşi să controlăm naţionalismul, care este o realitate în România, nu trebuie să ne fie teamă, nici să fim vehement împotriva lui, însă se va reuşi un control al naţionalismului, ducându-l spre o direcţie moderată. Altcumva, dacă vom asista din nou la acest război steril între partide, aşa cum s-a întâmplat pe timpul campaniei electorale, înainte de turul întâi, în mod sigur la următoarele alegeri, patru ani parlamentare, cinci ani preşedintele, s-ar putea ca polul naţionalist să câştige toate majorităţile", a conchis generalul Virgil Bălăceanu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.12.2024, 15:13)
In conditii normale domnul General ar avea dreptate totala ceea ce nu este insa un adevar de moment .Ne aflam in anormalitate moment in care un Presedinte prorus in virtutea prerogativelor legale sau inventate poate cere sprijinul Moscovei daca apar evenimente ce lezeaza in imaginatia lui Putin interesele Rusiei .Din acel moment totul se va prabusi in jurul nostru . Cine nu intelege acum ca o data plecat pe acest drum Georgescu nu se mai poate opri si cine nu intelege ca finalul este deja planificat si in desfasurare se poate trezi impreuna cu noi toti intr-o conjuctura extrem de nefavorabila Romaniei .
1.1. un ofiter care nu si-a uitat juramantul (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de army în data de 04.12.2024, 16:09)
Dl.general pe care eu ofiter nu il recunosc de general, sustine tradatorii nu cei care tin cu natiunea, adica cu poporul roman. Un vandut pe bani putini.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.12.2024, 16:55)
Cine sunt tradatorii?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.12.2024, 16:11)
Daca romanii vor sa vada si sa stie cum arata si se comporta un impostor, in mod didactic, pentru stiinta lor, aici pot vedea si intelege termenul. Asa arata si se comporta un impostor adevarat, impostor ca cel de care vobea mai ieri cineva. El, acest General, este un exemplu de impostor adevarat. El sustine ca lupta pentru dreptatea pensionarilor militari, pentru eliminarea discriminarilor dintre ei si ca urmare in calitatea sa de militant, incaseaza cotizatii si subventii si se preface si zice ca lupta si ..,. dai si daiii neicusorule si puicusorule, adevarat personaj Caragialesc. Si in realitate, el promoveaza si sustine cum se vede pe cei care au batjocorit ani si ani pensionarii militari si sunt impotriva eliminarii discriminarilor dintre ei. Un impostor in toata puterea cuvantului care indeamna .. ... ca orice impostor. Bahhhhhhh domnule (general)
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.12.2024, 16:58)
Pai eu l-am auzit de multe ori si l-am si vazut la TV cum discuta despre asta cu pensiile militarilor. De ce zici ca e impostor? Pentru ca sustine apartenenta europeana si NATO? Ar fi tradator clar daca nu ar face-o.