GEORGE MAIOR, DESPRE VIZITA LA OPREA: "A fost o vizită privată, fără conotaţie neconstituţională, ilegală sau imorală"

S.A.
Politică / 29 august 2017

George Maior (Sursa foto: captură Youtube)

George Maior (Sursa foto: captură Youtube)

Vizita la Gabriel Oprea, în contextul alegerilor prezidenţiale din 2009, nu a avut nicio conotaţie neconstituţională, ilegală sau chiar imorală, a declarat astăzi fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI) George Maior, în prezent ambasador al României la Washington.

"Cred că am răspuns la toate întrebările adresate, unele foarte interesante, cred că am răspuns corect", a afirmat Maior, referindu-se la demersul Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009 de a trimite o informare preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la faptul că răspunsurile date de el în cadrul audierii nu au fost "satisfăcătoare".

Maior a adăugat: "Eu am făcut un efort necesar de a traversa Atlanticul pentru a răspunde întrebărilor Comisiei de anchetă, cred că am răspuns la toate întrebările adresate, unele foarte interesante. Consider că am răspuns corect. Repet ce am spus şi atunci, a fost o vizită cu caracter privat, nu a avut nicio conotaţie neconstituţională, ilegală sau chiar imorală. Am fost deschis, comunicativ cu membrii comisiei şi în acest context nu am ce să comentez ceea ce interpretează unii membri ai Comisiei".

Fostul şef al SRI a subiliniat că întotdeauna va răspunde întrebărilor comisiei de anchetă, pentru că a fost şi el preşedinte de comisie şi ştie ce înseamnă acest lucru: "Întotdeauna vin şi răspund Parlamentului. Şi eu am fost preşedinte al unei comisii de anchetă şi ştiu ce înseamnă o comisie de anchetă mai bine decât cred unii".

Întrebat dacă există posibilitatea ca preşedintele Klaus Iohannis să îl cheme la o discuţie în urma informării pe care membrii Comisiei de anchetă doresc să i-o transmită, ambasadorul a răspuns că el comunică foarte bine cu şeful statului pe probleme legate de parteneriatul strategic româno-american.

"Eu comunic foarte bine cu domnul preşedinte Klaus Iohannis pe probleme legate de parteneriatul strategic româno-american, care este la cel mai înalt nivel calitativ al său din istorie", a precizat George Maior.

De asemenea, George Maior a spus că întotdeauna a avut o relaţie de prietenie cu Gabriel Oprea.

Întrebat dacă este o problemă de moralitate faptul că a fost acasă la un om politic, Maior a răspuns negativ, afirmând că nu a implicat niciodată SRI într-o activitate politică: "Nu e deloc o problemă de moralitate, o problemă de moralitate se pune atunci când într-o anumită calitate implici într-un fel Serviciul într-o activitate politică, ceea ce nu s-a întâmplat pe parcursul a opt ani, şase luni şi câteva zile de mandat. (...). Serviciul poate să spună că pe parcursul a opt ani şi şase luni de mandat s-a reformat exemplar, s-a modernizat, a devenit unul dintre cele mai importante Servicii din lume. Sunt foarte mulţumit, sunt foarte împăcat şi nu îmi fac nicio problemă".

Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 îi va trimite o informare preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la faptul că răspunsurile date de ambasadorul George Maior în cadrul audierii nu au fost "satisfăcătoare", a anunţat ieri preşedintele comisiei, deputatul PSD Oana Florea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb