Cântăreţul George Michael a fost închis azi timp de 8 săptămâni pentru conducerea sub influenţa drogurilor, după ce a intrat cu maşina într-un magazin din Londra în luna iulie, transmite Reuters, potrivit Hotnews.
Poliţia l-a găsit pe artistul în vârstă de 47 de ani prăbuşit peste volanul maşinii Range Rover în noaptea de 4 iulie, după ce a izbit faţada unui magazin.
Vedeta a fost arestată şi dusă la secţia de poliţie, unde s-a descoperit că avea la el mai multe ţigări cu canabis. Probele de sânge au arătat că acesta consumase canabis înainte să se urce la volan.