Germania a trimis luni către Polonia două din cele trei unităţi de rachete antiaeriene Patriot care vor contribui la apărarea teritoriului polonez, informează Agerpres.
Rachetele urmează să fie instalate la Zamosc, în apropiere de frontiera cu Ucraina.
În noiembrie anul trecut, doi bărbaţi au fost ucişi de o rachetă ucraineană rătăcită care a lovit satul polonez Przewodow din regiunea respectivă - un incident care a provocat temeri că războiul din Ucraina s-ar putea extinde peste graniţă.
Sistemele de rachete la sol, cum sunt cele Patriot, produse de compania americană Raytheon, sunt proiectate pentru interceptarea rachetelor ofensive.
"Unul din motivele din care Germania va sprijini acum flancul estic al NATO din Polonia este desigur acela că am văzut cât de rapid se poate extinde războiul dintre Rusia şi Ucraina în ţări membre NATO", a declarat colonelul Joerg Sievers presei, în localitatea Gnoien din nord-estul Germaniei, înainte de plecarea în misiune a bateriilor Patriot.
Comandantul unităţii germane de pe teritoriul polonez a subliniat caracterul defensiv al sistemelor Patriot. "Nu suntem singura forţă defensivă de pe teren, britanicii şi americanii sunt şi ei pe teren", a adăugat el. "Patriot este un sistem stric defensiv şi sperăm că vom putea oferi acolo suficientă protecţie pentru a preveni pe viitor atacuri sau accidente cum a fost cel din noiembrie", a mai spus ofiţerul.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.01.2023, 22:17)
2-3 unitati,
ce eveniment important din punct
de vedere propagandistic
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de antonim în data de 24.01.2023, 08:48)
2 din 3 înseamnă 2 treimi, 67% din sistemul de apărare patriot.
Prostia se învață de mici în soviet.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.01.2023, 10:13)
Consumul exagerat de propaganda,
dauneaza grav sanatatii mintale,
1 sistem Patriot poate apara 1 oras,
daca e dotat cu destule rachete,care
costa 8 milioane $ bucata